2020-07-11 12:16

FOCAR. 24 de cadre medicale de la Spitalul Municipal Rădăuţi, confirmate cu CORONAVIRUS

 |  15:42
FOCAR. 24 de cadre medicale de la Spitalul Municipal Rădăuţi, confirmate cu CORONAVIRUS

Cel puţin 24 de cadre medicale (medici, asistente, infirmiere şi brancardieri) de la Spitalul Municipal Rădăuţi, cele mai multe de la secţiile ATI şi Chirurgie, au fost confirmate cu coronavirus şi internate.

"Nu puteam rezista singuri în faţa avalanşei de cazuri care ne erau trimise din judeţ drept urgenţe operatorii, deşi unele nu aveau acest statut. Vreau să mulţumesc conducerii DSP Suceava pentru sprijinul acordat în vederea păstrării unui spital curat şi sigur pentru pacienţii noştri. Acţiunea de mare anvergură la care s-au înhămat, şi care înţelegem şi noi că implică un mare efort din partea colegilor din DSP, ne va ajuta să izolăm în mod prompt eventualul personal asimptomatic'', a declarat, luni, managerul unităţii Traian Andronachi, adăugând că a solicitat testarea tuturor cadrelor medicale din Spitalul Municipal Rădăuţi.

Managerul spitalului a spus că toţi cei confirmaţi au fost internaţi, iar majoritatea sunt asimptomatici, nu prezintă forme severe de boală şi crede că ar fi putut fi putut fi infectaţi de la pacienţi direcţionaţi de la alte spitale din judeţ, care nu au fost testaţi, scrie Agerpres.

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a demarat o anchetă epidemiologică pentru a stabili modul în care s-a produs îmbolnăvirea celor 24 de cadre medicale.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz