2020-06-05 00:35

GCS anunță 360 de noi cazuri de coronavirus. Bilanțul total urcă la 4417

 |  13:03
GCS anunță 360 de noi cazuri de coronavirus. Bilanțul total urcă la 4417

Un număr de 360 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, astfel, că bilanțul total al îmbolnăvirilor urcă la 4417. Dintre acestea, 460 de persoane au fost declarate vindecate și 182 de oameni au murit.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 43.578 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 663 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.042 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.757 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.497.175 de lei.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine