2020-04-09 23:55

Papa Francisc, testat pentru coronavirus, după anularea mai multor evenimente importante

 |  13:00
Papa Francisc, testat pentru coronavirus, după anularea mai multor evenimente importante

Papa Francisc și-a anulat în ultima vreme mai multe evenimente importante, motivând o ușoară răceală. Acesta a fost testat pentru infecție cu coronavirus, iar rezultatul a fost negativ, notează Bloomberg care citează publicația italiană Il Messaggero.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că nu comentează imediat asupra acestei informaţii.

„Din păcate, o răceală mă obligă să nu particip în acest an la reculegerea de Postul Paştelui. Îmi voi continua reculegerea aici”, declarase papa Francisc.

Papa Francisc a apărut duminică pentru prima oară în public după „o uşoară indispoziţie” anunţată de Vatican. Suveranul pontif şi-a făcut apariţia la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican pentru a se adresa miilor de credincioşi reuniţi în piaţa Sfântul Petru cu ocazia mesajului şi binecuvântării papale din fiecare duminică. Aceasta a fost prima apariţie publică a papei Francisc după slujba organizată de Miercurea Cenuşii la Roma, pe durata căreia înaltul prelat a tuşit şi a strănutat de mai multe ori.

În timpul mesajului său rostit duminică de la fereastra Palatului Apostolic, papa Francisc a mai tuşit de câteva ori şi părea că avea căile nazale înfundate.

Italia se confruntă cu cea mai gravă epidemie de Covid-19 din Europa, soldată până în prezent cu 52 de morţi şi peste 2.000 de cazuri de infectare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine