2020-04-10 00:35

Peste 90 de pasageri ai unui avion ce a aterizat miercuri în Sibiu, plasați în izolare la domiciliu

 |  14:36
Peste 90 de pasageri ai unui avion ce a aterizat miercuri în Sibiu, plasați în izolare la domiciliu

Peste 90 de pasageri ajunși la Sibiu de la Stuttgart, cu un avion, vor fi plasaţi în izolare la domiciliu, urmând a fi monitorizaţi.

”Astăzi, 11 Martie a.c. , pe Aeroportul Internaţional Sibiu a aterizat un avion de la Stuttgart care a avut la bord un număr de 97 de persoane. Dat fiind faptul că zborul vine din Germania, în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, Srupul de Suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii s-a întrunit în şedinţă de urgenţă la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu”, a anunţat, miercuri, ISU Sibiu.

Pasagerii au completat toţi declaraţiile necesare, iar autorităţile au decis ca persoanele să între in izolare la domiciliu, urmând a fi respectată procedura de monitorizare specifică.

Secretarul de stat Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, că au fost extinse zonele roşii şi la nord-estul Franţei şi la regiunea Madrid, iar în zonele galbene se află celelalte localităţi din Franţa, Germania şi Spania. Persoanele care vin din zonele roşii intră în carantină, în centre speciale, iar cele care vin din zonele galbene vor fi izolate la domiciliu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine