2019-06-26 07:06

Covaliu este convins că poate salva sportul românesc. O afirmaţie a sa ne face să ne îndoim că va reuşi

 |  19:03
Covaliu este convins că poate salva sportul românesc. O afirmaţie a sa ne face să ne îndoim că va reuşi

Președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu, a devenit ieri primul candidat care s-a înscris la alegerile pentru şefia Comitetului Olimpic și Sportiv Român, după ieşirea din scenă a lui Alin Petrache. Şeful singurei federații medaliate cu aur la Jocurile Olimpice de Rio de Janeiro este foarte sigur pe el că, dacă va fi desemnat câştigător, va şti exact ce să facă pentru a readuce sportul românesc din nou în luminile reflectoarelor. Scrutinul, la care sunt aşteptaţi să candideze şi Gabriela Szabo şi Nicu Vlad, are loc pe 15 noiembrie.

Însă după ce a declarat ieri, nu suntem convinşi că Mihai Covaliu va şi reuşi. Fostul scrimer afirmă că sportul românesc are nevoie de “mici reglaje, mici corecţii” pentru a reveni în top. Asta în condiţiile în care, de la an la an, sportul autohton are rezultate din ce în ce mai slabe, infrastructură nu există, din urmă nu vin mai deloc sportivi valoroşi, şi nici nu aveau cum în aceste condiţii, antrenori de top nu prea mai sunt şi, cel mai important, nu mai sunt bani în sportul românesc. Şi asta pentru că toţi guvernanţii ţării de după Revoluţie sportul nu a reprezentat niciodată o prioritate. Iar rezultatele jenante de la Rio stau cel mai bine mărturie că sportul românesc a ajuns la marginea prăpastiei.

''Este un pas foarte important la care m-am gândit foarte mult, dar așa cum am acționat în ultima perioadă în cariera mea, cred că pot ajuta și pot face bine și celor din jurul meu, celor din lumea sportului, pentru că după aceste JO de la Rio am văzut exact care sunt și unde sunt problemele. Știu ce este de făcut pentru ca sportul românesc să reintre pe drumul cu care eram obișnuiți. Am reflectat o perioadă lungă de timp până să iau această decizie. M-am sfătuit cu foarte mulți oameni din lumea sportului și datorită încrederii pe care acești oameni au avut-o în mine, am decis să fac acest lucru. Sportului îi lipsesc coeziunea, unitatea și dialogul”.

“Cum am făcut toată viața în scrimă, voi analiza foarte bine fiecare pas pe care îl voi face și care va trebui să ne ducă spre victorie. Sunt foarte multe lucruri de făcut, sunt lucruri importante, dar nu sunt lucruri care nu se pot rezolva. Trebuie mici reglaje, trebuie făcute mici corecții și tot sportul, mai ales sportul de performanță, va intra pe un făgaș normal, pe un făgaș pe care este normal ca din 2016/2017 lumea să se înscrie pe această cale. Vom găsi mijloacele, pașii și oamenii care să ne ajute să restartăm sportul românesc pe drumul normal pe care trebuie să mergem”

“Sportivii au nevoie de puțin mai multă atenție și puțin mai multă afecțiune din partea celor care ar trebui să-i conducă și să le dirijeze pașii în marea performanță. Cu antrenorii, la fel, o colaborarea mult mai bună cu cei care pot să ajute în momentul de față sportul românesc. Dar principala problemă este aceea a dialogului, a compatibilității în tot ceea ce se întâmplă. Avem nevoie de logistică, de sprijin din partea autorităților și avem nevoie ca oamenii să înțeleagă că sportul în România este un ambasador, un vector care de multe ori ajunge acolo unde nu pot ajunge alte doleanțe”, a declarat, citat de Agerpres, fostul campion olimpic de la Sydney la sediul COSR.

Dedu şi Babii ţintesc locurile de vice

În același timp cu Covaliu, la sediul COSR s-au mai prezentat Alexandru Dedu (foto), președinte al FR de Handbal, care s-a înscris pentru funcția de vicepreședinte, Răzvan Pîrcălabu, președinte al FR de Lupte, candidat la postul de membru al Comitetului Executiv COSR, ambii fiind susținători ai președintelui Federației Române de Scrimă. Pentru alegerile la posturile de membru în Comitetul Executiv s-au mai înscris până acum George Cosac, președintele FR de Tenis, George Boroi, comandantul CSA Steaua, Cristinel Romanescu, președinte al FR de Tenis de Masă, Sorin Avram Iacoban, președintele FR de Șah. La cele două posturi de vicepreședinte, până acum s-au înscris Alexandru Dedu și Sorin Babii, președintele FR de Tir. Al treilea post de vicepreședinte este deținut de drept de Octavian Morariu, membru CIO.

Foto: frscrima.ro


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-10-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE