2020-04-07 12:44

Acum o poți urma și tu: Dieta J.Lo!

 |  13:48
Acum o poți urma și tu: Dieta J.Lo!

A devenit foarte strictă cu corpul ei, iar gurile rele comentează că e normal, deoarece are și ea o vârstă…Ea însă spune că e normal pentru că are de gând să rămână sănătoasă! Vorbim despre Jennifer Lopez care, pe lângă faptul că s-a apucat de sport intens, respectă și o dietă interesantă - numită deja de presa americană `dieta J.Lo”. Cu puțin efort, această dietă poate fi la îndemâna oricui.

Potrivit `Hollywood Life”, J.Lo ia cina pe la 18.30. Această cină constă, de obicei, în proteine slabe, cu multe legume și carbohidrați, cum ar fi orez brun, cartofi dulci sau quinoa. „Îmi plac carnea de porc și puiul – în special preparat în stilul portorican!”, spune ea. Artista mai mănâncă piept de pui la grătar cu varză de Bruxelles. Dacă această cină nu e acasă, ci la restaurant, există soluții: „Majoritatea restaurantelor oferă mese sănătoase, cu conținut scăzut de calorii, așa că mă uit la lucrurile din meniu care se potrivesc stilului meu de viață”, spune Lopez.

E necesară disciplină

Am început cu cina lui J.Lo, deoarece în timpul zilei nu se poate spune că mănâncă prea mult. Dar…Mănâncă multe fructe și legume, plus pește. Artista a mai declarat pentru “People” că e necesară disciplina când e vorba despre diete: „Este totul organic și e foarte bine gândit, cu un echilibru de proteine ​​de înaltă calitate și o mulțime de alimente bogate în nutrienți. Totul este proaspăt”. Și pentru că am început în sens invers, cu cina, haideți să vedem totuși ce…gustă vedeta la micul dejun. Un smoothie cu fructe de pădure, iaurt grecesc, scorțișoară, miere, cuburi de gheaţă, suc proaspăt de lămâie şi o lingură de pudră de proteine.

Cafeaua, deși bea rar, trebuie să fie fără cofeină. La prânz? Salată de legume, varză kale, semințe de dovleac prăjite, salată cu somon, broccoli, ardei, dovlecei şi vinete. Dieta ei mai include obligatoriu și sursele de proteine: albușuri de ouă, carne de curcan, piept de pui. Ea știe foarte bine că e indicat consumnul de proteine din peşte, sau carne de vită ori de curcan.

Fără alimente procesate

Aproape că nici nu mai trebuie specificat faptul că Jennifer Lopez a eliminat din dietă orice produs de panificație și dulciurile. În general, stă departe de alimentele procesate și își obține nutrienții din alte alimente. Pentru a avea energie și a face față programului ei încărcat, J.Lo se asigură întotdeauna că are proteine: "Proteina este ideea mea de fiecare dată când încep să am pofte", a spus ea pentru “Hello!". “Este un combustibil muscular excelent."

Vedeta evită, în general, zahărul și mâncărurile foarte sărate, nu a fumat nici măcar o țigară în a viața ei și nu consumă alcool. Potrivit propriilor spuse, nu poate mânca excesiv fiindcă, dacă abuzează, organismul său îi trage un semnal serios de alarmă. Cu câțiva ani în urmă, Jennifer Lopez a urmat dieta vegană de 22 de zile, concepută de antrenorul lui Beyonce, Marco Borges. Provocarea celor 22 de zile de alimentație strict vegană a a ajutat-o pe Jennifer nu doar sa elimine kilogramele, dar și să descopere beneficiile pentru sănătate ale consumului de produse proaspete, organice. „Am urmat dieta vegană de 22 de zile și m-am simțit foarte bine, astfel că i-am respectat principiile preț de încă vreo câteva săptămâni, introducând în alimentație și puțin pește. Ce am constatat a fost faptul că îmi place să mănânc astfel. Nu o mai făcusem până atunci. Și nu știam cât de bine te poți simți atunci când consumi alimente atât de sănătoase!”, a declarat Lopez pentru “US Magazine”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine