2019-06-19 04:57

Ai GINGIVITĂ? Află de la stomatolog cât de grave pot fi complicațiile! / Metode de PREVENȚIE

 |  02:04
Ai GINGIVITĂ? Află de la stomatolog cât de grave pot fi complicațiile! / Metode de PREVENȚIE

Gingivita este nu doar cea mai comună formă de îmbolnăvire a gingiilor, dar și o formă ușoară de afecțiune gingivală. Dacă este descoperită la timp, ea poate fi tratată, însă lăsată să își facă de cap, poate degenera în afecțiuni mult mai grave și ireversibile!

„Gingivita reprezintă cea mai comună formă de îmbolnăvire a gingiilor, fiind o afecțiune de natură inflamatorie. Principala cauză a gingivitei este reprezentată de placa bacteriană restantă pe suprafețele dentare. Lipsa unui periaj regulat atât ca tehnică, cât și ca durată de timp, atrage după sine apariția unui biofilm pe suprafața dinților, care își mărește grosimea pe măsură ce lipsa igienei dentare se prelungește.

Acest biofilm, imposibil de evaluat cu ochiul liber inițial, ajunge mai apoi să formeze placa bacteriană, care prezintă caracter macroscopic și se poate observa cu ochiul liber și care este formată în principal din bacterii saprofite ale cavității orale, produși bacterieni rezultați din procesarea glucidelor și carbohidraților, resturi alimentare și alte elemente prezente în mod constant la nivel salivar.

Acțiunea plăcii bacteriene asupra țesutului gingival este una iritativă, care determină inflamația gingivală, mărirea de volum a acesteia, sângerarea la contactul alimentar sau periaj, precum și durerea la atingerea acesteia. Prezența plăcii bacteriene constantă la nivel gingival acționează ca un  factor iritativ continuu care nu lasă gingia să revină la starea de sănătate inițială și care agravează starea țesutului gingival odată cu trecerea timpului”, explică Dr. Adrian Mina.

 

De asemenea, cariile dentare netratate și lucrările dentare executate prost pot duce la apariția gingivitei cronice.

 

„O altă cauză a gingivitei cronice, pentru că aceasta devine o afecțiune croniă odată cu trecerea timpului și persistența plăcii bacteriene, este reprezentată de cariile dentare, obturațiile (plombele) debortante și cu margini neregulate și retentive, lucrările dentare care nu respectă anatomia dentară și nici conservarea țesuturilor parodontale și care, prin prezența la nivelul cavității orale, constituie un rezervor constant de retenție a plăcii bacteriene. Aceste rezervoare mai sus numite constituie factori iritativi care pot determina gingivita chiar și în cazul unei igiene dentare satisfăcătoare”, adaugă medicul Adrian Mina.

 

Medicul stomatolog Adrian Mina menționează că femeile însărcinate, precum și pacienții cu diverse afecțiuni, sunt în mod special predispuși la gingivită.

 

„O altă cauză a apariției gingivitei face referire la femeile gravide care, din pricina hormonilor din timpul sarcinii, sunt predispuse la apariția acestei afecțiuni, fie dependent de prezența plăcii bacteriene, fie chiar în lipsa acesteia.

Diferite alte tipuri de gingivite pot fi produse și de afecțiuni sistemice, cum ar fi diabetul zaharat, carența de vitamina C, menopauza, pacienți epileptici cu tratament pe bază de hidantoină, pacienți cu afecțiuni cardio-vasculare și tratamente pe bază de antagoniști de calciu, paciente cu medicație contraceptivă, afecțiuni autoimune de tip lichen plan, etc”, spune Adrian Mina.

Deși aparent poate fi o afecțiune banală, gingivita poate degenera într-o fromă severă și ireversibilă de afecțiune gingivală ce duce până la pierderea dinților.

 

„Cel mai mare pericol pe care gingivita cronică îl poate avea este transformarea acesteia în boală parodontală. Boala parodontală este o afecțiune cu o gravitate mult crescută și care nu prezintă nicio modalitate de vindecare până în prezent. Există tratamente paliative pentru boala parodontală, de stopare a acesteia, dar vindecarea completă nu va surveni niciodată, la fel cum nici situația inițială a cavității orale nu se va mai putea reface. Boala parodontală se caracterizează prin pierderea progresivă a dinților, pierderea substratului osos și a țesutului gingival cu imposibilitatea recuperării stării de sănătate inițiale”, avertizează dentistul.

 

În final, medicul stomatolog ne spune care sunt cele mai eficiente metode de prevenire a apariției gingivitei:

 

„Prevenirea apariției gingivitei și mai târziu a consecinței sale ireversibile, boala parodontală, rezidă în realizarea unei igiene dentare cel puțin satisfăcătoare care să îndepărtaze placa bacteriană cu succes și care să permită reducerea inflamației gingivale. De asemenea, controalele periodice au un impact deosebit de important în diagnosticarea gingivitei și realizarea schemei de tratament pentru vindecarea acesteia, care variază de la un pacient la altul. De aceea, înainte de instituirea oricărui tratament naturist sau de orice altă natură, consultați medicul stomatolog pentru a putea beneficia de un tratament personalizat care să remedieze afecțiunea existentă.”


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray