2019-06-16 11:49

ARMA cu care s-ar fi împuşcat VAN GOGH, scoasă la licitaţie. Preţul de pornire este URIAȘ

 |  01:11
ARMA cu care s-ar fi împuşcat VAN GOGH, scoasă la licitaţie. Preţul de pornire este URIAȘ

Arma cu care s-ar fi împuşcat pictorul olandez Vincent Van Gogh va fi scoasă la licitaţie în Franţa, în luna iunie, iar preţul estimat este cuprins între 40.000 şi 60.000 de euro, arată Le Figaro.

Pistolul Lefaucheux din care a pornit glonţul care l-ar fi rănit mortal pe Van Gogh pe 27 iulie 1890, la Auvers-sur-Oise (Val-d’Oise), va fi pus în vânzare pe 19 iunie, a anunţat casa de licitaţii Drouot din Paris.

Arma nu a fost găsită decât în 1965, când un ţăran a dat peste ea pe câmp. Cu toate că autentificarea obiectului nu este deloc solidă, a contat faptul că este vorba despre acelaşi calibru cu cel al armei care l-a rănit pe pictor şi, mai ales, provenienţa destul de sigură, pistolul fiind păstrat după descoperire de familia care deţine hanul Ravoux d'Auvers-sur-Oise, unde a încetat din viaţă Van Gogh, la două zile după ce a fost rănit, citeaza Mediafax.

Nici după descoperirea armei, misterul morţii lui Vincent Van Gogh nu a fost spulberat, cercetătorii arătând că sinuciderea nu este deloc o ipoteză sigură. Una dintre idei ar fi aceea că pictorul ar fi fost rănit de un glonţ declanşat accidental, dintr-o armă abandonată pe câmp de un grup de tineri care se jucau în apropiere.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray