2020-04-10 00:36

Ca să ai NOROC. Să nu uităm de cea mai populară sărbătoare a primăverii: Mucenicii

 |  13:19
Ca să ai NOROC. Să nu uităm de cea mai populară sărbătoare a primăverii: Mucenicii

La 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de sărbătoarea Paştelui.

Tradiția spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie. Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor.

„Mucenicii“ preparați de gospodine în ziua praznicului reprezintă ofrande aduse celor 40 de mucenici pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevasta. În diferite zone geografice, aceste ofrande se numesc măcenici, sfinţişori sau bradoşi. De asemenea, în unele localități mucenicii se prepară sub forma unor colăcei copţi în cuptor, în formă de opt și sunt unși cu miere sau cu sirop de zahăr, apoi sunt asezonați cu nucă măcinată.

Dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti

În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii. În schimb, dacă în ajunul sărbătorii este vreme rece şi îngheaţă pământul, iarna va dura până la Sfântul Gheorghe și va urma o toamnă lungă.

În Muntenia, în ziua praznicului, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi pe cele folosite la prepararea bucatelor pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziliile din cămară. Ritualul este urmat pentru ca gospodarii să aibă hrană până la recolta următoare. Și ca să aibă noroc! La finalul procesiunii, gospodina tămâiază încăperile casei, cu excepţia băii.

40 de pahare cu vin

Tradiţia populară atestă, pentru această zi, un obicei potrivit căruia în Ziua de mucenici se consumă 40 sau 44 de pahare de vin. Tot în această zi se spune că se deschid mormintele şi porţilor Raiului, pentru ca sufletele morţilor să revină printre cei vii.

Pe vremuri,  foarte puternică era şi credinţa potrivit căreia începutul simbolic al activităţilor economice în această zi aduce spor şi belşug. Este ziua în care se scotea plugul la arat, marcând, astfel, momentul ce deschidea ciclul sărbătorilor de primăvară şi începutul noului an agrar.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine