2019-11-12 16:06

Cele mai SIGURE destinaţii turistice pentru o femeie care călătoreşte singură

 |  09:56
Cele mai SIGURE destinaţii turistice pentru o femeie care călătoreşte singură

Jurnaliştii de la trekeffect.com au plasat în vârful listei de destinaţii recomandate pentru călătoarele care plănuiesc să exploreze lumea pe cont propriu capitala Italiei, Roma.

Trecând peste faptul că s-ar putea să primeşti cereri în căsătorie în timpul unei simple plimbări, Roma are ce să ofere oricui se aventurează pe străzi, fie că e vorba despre modă, interacţiuni pitoreşti, revelaţii culinare sau locuri încărcate de istorie. Chiar dacă ajungi la Roma a zecea oară, străzile pavate cu piatră cubică tot au ce să dezvăluie, oricui ştie că nu trebuie să îi lipsească din bagaj o pereche de încălţări potrivite pentru plimbări lungi.

A doua destinaţie recomandată este New York. Poate că americanii vor spune oricui vrea să îi asculte că oraşul e prea „european" pentru ţara lor sau prea turistic, dar aceste lucruri înseamnă şi că în orice moment poţi să găseşti o destinaţie despre care ai o puzderie de referinţe. De la grilajul străzilor din Manhattan până la inima verde a oraşului din Central Park ori croaziere pe râul Hudson sau dibuirea unei pieţe de vechituri din Brooklyn, în oraşul care nu doarme niciodată până şi pietonii fac parte din atracţiile turistice, citeaza Mediafax.

În celălalt colţ al planetei, la Melbourne, în Australia, muzica live şi mâncarea pregătită de experţi premiaţi în toată lumea sunt punctele de greutate pe care mizează localnicii când este vorba să impresioneze turistele. Oraşul se mândreşte cu titlul de capitala culturală de la Antipozi, dar muzeele, teatrele, galeriile de artă şi arhitectura victoriană sunt doar o parte dintre atracţiile de care are parte un călător aici.

În nordul Europei, Reykjavik, în Islanda, este considerat una dintre cele mai sigure destinaţii pentru cei care vor să călătorească pe cont propriu, fie ei bărbaţi sau femei. De altfel, oraşul s-a şi plasat pe primul loc în Global Peace Index, un raport realizat de Institutul pentru economie şi pace privind siguranţa regiunilor şi ţărilor din lume.

În Asia, recomandarea experţilor merge spre Chiang Mai, în Thailanda. Este oraşul thailandez unde agitaţia din capitală sau forfota turistică de sub soarele care scaldă plajele ireale sunt doar fotografii din albumele turistice.

De pe lista destinaţiilor sigure nu lipsesc Amsterdam, Guatemala, Montreal, în Canada, Bali, în Indonezia, Insulele Virgine, Copenhaga, Havana, în Cuba, Tulum, în Mexic, şi Rajasthan, în India, şi Kyoto, în Japonia.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray