2019-10-19 00:11

Concluzie dură a unui STUDIU recent: „Mâncăm săptămânal 5 grame de PLASTIC fără să știm!”. Ce este de făcut

 |  14:51
Concluzie dură a unui STUDIU recent: „Mâncăm săptămânal 5 grame de PLASTIC fără să știm!”. Ce este de făcut

Studii recente arată că un om consumă, într-o singură săptămână, echivalentul în plastic al unui card de credit? Nutriționistul Gianluca Mech ne spune ce să facem pentru a ne feri de acest pericol, întrucât plasticul ne poate afecta iremediabil starea de sănătate.

Un studiu realizat recent de Universitatea Newcastle arată că într-o săptămână ingerăm, pe lângă alimente, apă și aer, aproximativ 2000 de fragmente din plastic, care intră în corpul nostru și ale căror efecte nu sunt încă foarte clare. Este vorba despre aproximativ 5 grame de plastic pe săptămână, echivalentul unui card de credit. Asta înseamnă că mâncăm 250 de grame de plastic în fiecare an.

„Particulele de plastic care ajung în organism provin din consumul de apă îmbuteliată, pește, moluște, în general întregi, practic din toate tipurile de alimente, dar nu numai. Microplasticele sunt polimeri sintetici care pot fi folosiți ca exfolianți în produse cosmetice, scruburi, paste de dinți și șampoane.

Există dovezi care arată că particule mai mici, cunoscute sub numele de nanoplastice, pot pătrunde chiar și membranele celulare, precum și țesuturile intestinale. Odată ajunse în țesuturi, este teoretic posibil ca microplasticele să interacționeze cu țesuturile biologice într-un mod toxic, dar acest lucru nu a fost încă testat”, declară nutriționistul italian Gianluca Mech.

Nutriționistul Gianluca Mech ne dezvăluie măsurile pe care le putem lua pentru ca mai puțin plastic să ajungă în organism:

- Colectarea deșeurilor bine diferențiată (peste 310 milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an, dar doar aproximativ 20% sunt reciclate);

- Minimizarea consumului de produse de unică folosință (interdicția plasticului pentru o singură utilizare, adoptată de UE din 2021);

- Folosiți sticle de sticlă sau aluminiu, pungi de pânză;

- Folosiți o cană proprie pentru a evita utilizarea paharelor de unică folosință;

- Folosiți batistele clasice;

- Verificați dacă produsele de îngrijire personală nu conțin microsfere;

- Acordați mai multă atenție alegerii pastelor de dinți și eliminați consumul de scrub;

- Folosiți săpun neambalat în plastic;

- Folosiți pungi biodegradabile (pentru a fi biodegradabilă, pe o pungă trebuie să scrie „Realizată din material biodegradabil și compostabil, în conformitate cu UNI EN 13432”).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray