2019-09-19 09:33

Depresia, cea mai răspândită boală în rândul tinerilor români. Peste 2 milioane de români sunt afectați

 |  13:31
Depresia, cea mai răspândită boală în rândul tinerilor români. Peste 2 milioane de români sunt afectați

Populația româniei este afectată de boala secolului, depresia. Peste 2 milioane de români suferă din cauza acestei boli provocate de traiul greu, de condițiile economice, șomaj, neînțelegerile din familie. Studiile au arătat că din ce în ce mai mulți tineri sunt afectați de depresie își pun capăt zilelor sau se izolează complet, cel mai alarmant fiind că sunt afectați de la vârste fragede, începând cu 12, 13 ani.

Peste 350 de milioane de persoane din întreaga lume şi peste două milioane de români suferă de depresie, iar numărul persoanele care intră în depresie este într-o creştere alarmantă, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prezentat de Centrul de consiliere şi educare pentru sănătate.

Printre factorii declanşatori ai depresiei în rândul tinerilor se mai află explozia de tehnologie şi de concepţii exportate, coroborate cu timpul din ce în ce mai puţin pe care părintele îl acordă copilului, lipsa de mişcare şi de activităţi sănătoase, monotonia etc.

În opinia specialiştilor, factorii declanşatori ai "bolii secolului" sunt diferiţi în prezent faţă de acum câteva decenii, dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele fiind cauzele care pot creşte semnificativ riscul de depresie.

"Netratată la timp, depresia poate duce la sinucidere, iar anual numărul persoanelor care au ales să-şi pună capăt zilelor ajunge la un million în lume. În acest context, psihologii trag un puternic semnal de alarmă şi consideră că un tratament aplicat din timp poate opri boala să escaladeze în forma sa cea mai gravă - dorinţa de sinucidere sau chiar sinuciderea"

Specialiştii au mai constatat că tinerii de azi sunt mai depresivi faţă de tinerii din generaţiile trecute, deoarece factorii declanşatori din actualitate sunt mai numeroşi şi mai variaţi.

Problemele tinerilor din ziua de azi sunt cauzate de rata mare a divorțurilor, abandonul pe care îl suferă unii prin lipsa părinților plecați în alte țări pentru a le putea oferi copiilor un trai mai bun, eșecurile în plan sentimental, lipsa de comunicare directă, alimentația nesănătoasă, programul foarte încărcat de muncă și orele peste program, precum și tendința de a fi încadrat în standardele cele mai înalte ale societății de consum.

Toți acești  factori conduc la stres, anorexie, bulimie, comportamente bizare, consum de droguri şi alcool şi, evident, la depresie, iar numărul de sinucideri în rândul tinerilor a crescut alarmant şi numărul celor care intenţionează să întreprindă acţiuni pentru combaterea fenomenului nu acoperă nevoile reale.

Persoana care se apropie de o stare depresivă sau are deja una, nu se mai îngrijeşte, nu îşi mai schimbă hainele, nu mai face duş, mănâncă mai mult decât de obicei, sau nu are poftă de mâncare,  se izolează și refuză socializarea, apare insomnia sau hipersomnia. Specialistul spune că pentru a ajuta o persoană care a intrat în depresie trebuie să o asiguri că nu este singură, că este acceptată fără să fie criticată şi să i se ofere afecţiune şi atenţie, răbdare şi blândeţe.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray