2019-10-19 07:33

Hipnoza nu e vrăjitorie, ci terapie! Proiectul „Puterea Minții”

 |  17:58
Hipnoza nu e vrăjitorie, ci terapie! Proiectul „Puterea Minții”

Chiar dacă multe persoane percep hipnoza ca fiind o unealtă magică, folosită în vrăjitorie, prin care cineva te poate manipula sau îţi poate face rău, profesioniștii din domeniu demonstrează că hipnoza este un proces terapeutic, o stare benefică organismului. Hipnoza vine în ajutorul celui care apelează la acest instrument folosit de psihologi și psihiatri, pentru a-l ajuta să obțină rezultatele dorite, fie că este vorba de vindecare și însănătoșire sau despre atingerea unor scopuri care țin de voință, emotivitate ș.a.m.d.

Contrar opiniei clasice, cei hipnotizați pot ieși oricând din transă din proprie voință

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Eugen Popa încearcă să schimbe percepția populară despre hipnoză, percepție pe care o au și mulți oameni educați. Mulți pun sub semnul egalului hipnoza cu lipsa de control sau, mai bine spus, cu cedarea controlului. De altfel, chiar și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, definiția hipnozei este următoarea: „Stare asemănătoare cu somnul, provocată artificial prin sugestie, în timpul căreia controlul conștient și contactul cu realitatea slăbesc, trăirile și acțiunile celui hipnotizat fiind supuse voinței hipnotizatorului”.

Preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză nu este în acord cu această percepție / definiție. „Bunăoară, când mergem la cinema şi urmărim cu atenţie şi intensitate un film, suntem hipnotizaţi, suntem în transă, adică ne-am contopit întru totul cu dinamica acţiunii şi cu personajele, dar acest lucru nu înseamnă că vom rămâne acolo pentru totdeauna, ci putem ieşi oricând din transă şi ne putem întoarce la lumea noastră. Avem control total şi suntem mereu conştienţi. De fapt, în timpul hipnozei avem mult mai mult control decât credem, deoarece avem puterea de a aduce lumina minţii conştiente în tărâmul subconştientului, înlăturând negura ignoranței şi astfel ne putem cunoaşte mai bine, ne putem înţelege mai bine. Este o re-descoperire a universului nostru interior care ne dă acum posibilitatea să folosim resursele noastre interioare în mod conștient, în loc să fim la cheremul lor”, afirmă specialistul în hipnoză Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

În hipnoză, conștientul luminează subconștientul

Teama oamenilor atunci când aud de hipnoză, adaugă Eugen Popa, vine dintr-un instinct de conservare exacerbat, coroborat cu faptul că majoritatea definiţiilor sau informaţiilor despre hipnoză pe care le găsim în cărți, filme sau online, spun acelaşi lucru: „trăirile şi acţiunile celui hipnotizat sunt supuse voinţei hipnotizatorului”. „Se pleacă, deci, de la o premisă greşită, deoarece hipnoza nu are legătură cu cedarea controlului, aşa cum vedem în unele filme sau la spectacole de hipnoză. Din contră, are legătură cu folosirea totală a resurselor interioare pentru a descoperi un adevăr mai mare. Are legătură cu a aduce la suprafaţă cauzele problemelor, care sunt ascunse în subconștient, pentru a le putea rezolva în mod rapid și pentru totdeauna. Hipnotistul te ajută să reiei controlul asupra vieții tale. Este total invers decât se speculează. Rolul său este acela de ghid care te asistă în acest proces, vine alături de tine pe potecile ascunse din interiorul minții tale. Hipnotistul are acces doar la acele informaţii pe care tu decizi că vrei să i le dezvălui pentru a putea astfel să te ajute să obții rezultatul dorit”, afirmă preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Tehnici inovatoare de lucru cu subconștientul

Pentru a elucida adevăratul sens şi scop al hipnozei ca proces terapeutic și pentru a populariza cât mai mult această știință și artă terapeutică și de dezvoltare personală, Asociaţia Română de Hipnoză, în parteneriat cu Pro Succes Training, a lansat proiectul “Puterea Minții”, adresat atât formării viitorilor specialişti în domeniu, cât şi publicului larg. Acest proiect conține programe specializate de formare în tehnici inovatoare de lucru cu forța extraordinară a subconștientului cum ar fi Terapia Resurselor, Terapia Subliminală sau Training Profesional de Hipnoză. Despre acesta puteți afla mai multe informații pe website-ul http://training.hipnoza.ro

Istoria Hipnozei

Încǎ din antichitate preoții și vrăjitorii induceau stări alterate de conștiență pentru a ajuta vindecarea prin ritualuri spirituale. Egiptenii antici aveau Templul Somnului, iar grecii Altarele Vindecării, locuri în care pacienților li se dădeau sugestii curative în timpul unui somn indus.

Inventatorul, dacă se poate spune așa, a fost Franz Anton Mesmer, un doctor, care în 1765, după ce a ieșit de la un spectacol, a văzut un vânzător ambulant care adormea oameni. Când s-a apropiat și l-a întrebat ce face, vânzătorul i-a arătat o invenție nouă: magnetul. Mesmer a ajuns la concluzia ca există un fluid universal (magnetic) care poate vindeca. A construit bazine în care pacienții stăteau cu picioarele pe o tijă de metal, Mesmer, îmbrăcat într-o mantie neagră, veanea și îi atingea cu un baston de fildeș. Pacienții erau așa de siguri că vor fi vindecați încât automat intrau în hipnoză. Mesmer a fost izgonit mai târziu după ce o comisie de investigație a ajuns la concluzia că ocupația lui este o șarlatanie, motivul real fiind concurența dintre el și medici.

În anul 1837, în India, un chirurg scoțian, pe nume James Esdaile, opera pacienți folosind hipnoza ca anestezic. El a descoperit ca la pacienții hipnotizați, infecția apărea în doar 5% din cazuri, comparativ cu 50% care era media acelor timpuri. Dar profesia medicală a respins aceste experimente pe motiv că era greu să instruiască toți doctorii în hipnoză.

Nu mult mai târziu, în 1841, medicul britanic James Braid a văzut o demonstrație de mesmerism realizată de francezul La Fontaine, și fiind impresionat, a inceput să practice ce văzuse. Braid credea că obiectul strălucitor plimbat prin fața subiectului obosea sistemul nervos așa că a introdus termenul de hipnoză.

În 1958 Asociația Medicilor din America recunoaște hipnoza ca o practică medicală alternativă și benefică (Sursa: Wikipedia).

Hipnoza este depășirea sau evitarea factorului critic al minții conștiente și stabilirea unei gândiri selective acceptabile. Aplicațiile ei sunt destul de variate, mergând de la medicină până la automotivare sau numere de divertisment. Contrar părerii însușite de o mare parte a publicului larg, hipnoza nu face parte din științele oculte, ci folosește mecanisme perfect explicabile cu ajutorul psihologiei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



CITESTE SI...

Tamara Buciuceanu Botez rămâne la Terapie intensivă. Medicii au oferit ultimele detalii despre starea actriţei Avem veşti de la Spitalul Elias, despre actriţa Tamara Buciuceanu Botez. Marea doamnă a teatrului românesc este în continuare internată la Terapie intensivă. Actriţa a ajuns la spital, din cauza problemelor cardiace
05 Oct 2019

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray