2019-11-18 14:07

O nouă GAFĂ în lumea modei: un brand celebru a lansat hanoracul cu ȘTREANG

 |  20:01
O nouă GAFĂ în lumea modei: un brand celebru a lansat hanoracul cu ȘTREANG

Burberry a inclus în noua colecţie, prezentată la Săptămâna Modei de la Londra, un hanorac cu ştreang, obiect vestimentar pentru care a fost mustrată, iar compania britanică s-a scuzat, recunoscând că a greşit.

Între vocile critice la adresa Burbbery s-a numărat şi cea a modelului Liz Kennedy, care a prezentat la Londra pentru Burberry. Ea a scris pe Instagram: „Sinuciderea nu este modă. Să nu uităm nici de oribila istorie a linşajului”.

Şeful companiei, Marco Gobbetti, a spus că regretă neplăcerile create şi că „a fost o insensibilitate şi am făcut o greşeală”.

Hanoracul a fost inclus în colecţia dedicată tinerilor „Tempest”, realizată de directorul de creaţie Riccardo Tisci, care a fost prezentată duminică.

Gobbetti a adăugat că cele scrise de Kennedy „nu reflectă cine suntem ori valorile noastre”, citeaza News.ro.

„Vom reflecta asupra acestui caz, vom învăţa din el şi vom lua toate măsurile pentru a nu se repeta”.

Ricardo Tisci s-a scuzat la rândul lui: „Având în vedere că designul a fost inspirat de tema nautică, mi-am dat seama că a fost insensibil”.

Burberry este a treia mare companie de modă implicată în scandaluri de la începutul acestui an. La începutul lunii februarie, brandul de lux Gucci a retras de la vânzare un obiect vestimentar, un pulover din lână care acoperea partea de jos a feţei şi era decupat în zona gurii, unde ţesătura imita buze roşii, care a fost considerat de mulţi jignitor. În ianuarie, Prada a retras un accesoriu care se încadra aceluiaşi stereotip.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray