2019-10-22 02:05

Poţi mânca SĂNĂTOS cu bani puţini! Idei pentru fast-food fără calorii

 |  13:37
Poţi mânca SĂNĂTOS cu bani puţini! Idei pentru fast-food fără calorii

Este greșit întipărită ideea că, dacă vrei să ai un stil de viață sănătos, îți trebuie mulți bani. Alimentația sănătoasă nu este scumpă, dacă știi ce să alegi și cum să mânănci. Ai nevoie doar să fii bine organizat, să respecți mesele zilnice și să faci, în pararel, sport pentru a-ți întreține musculatura și silueta.

 „Alege alimentele în funcție de nutrienți

Primul pas este selecția alimentelor cu valoare nutritivă. Odată ce le cunoști, fă o listă de cumpărături din timp, astfel încât să știi ce cumperi din magazin și să nu fii tentat să pui în coș produse nesănătoase. Astfel nu vei cheltui mai mult decât ți-ai propus și nu vei face compromisuri la calitate.  Cumpără cantități mai mari din alimentele sănătoase, care nu sunt perisabile și pe care le poți păstra, în condiții optime, mai mult timp. Astfel, vei avea mereu la îndemână ceva din care să pregătești rapid porțiile de mâncare pentru a doua zi.

Fructe și legume de sezon, la preț mic

Optează, în fiecare săptămână, pentru produsele sănătoase pe care le poți consuma, la cele mai avantajoase prețuri, precum fructele și legumele de sezon. Acorda atentie ofertelor disponibile în orice moment, pentru ca atunci când găsești alimentele preferate la reduceri, să îți completezi stocul. Astfel, vei economisi bani și vei mânca sănătos, în fiecare zi.

Gătește mâncarea în avans

Prepară mâncarea acasă, în cantitate mai mare, pentru mai multe porții, ca să își ajungă chiar și o săptămână. Vei știi cu siguranță că folosești ingrediente sănătoase, economisești bani și nu vei fi tentat să iei ceva de la fast food. Pune mâncarea în caserole pentru a o avea la serviciu.

Fast food sănătos

Ai grijă să ai tot timpul în stoc ouă, legume, salată pentru ca, atunci când nu ai timp, să le prepari rapid, în 5 minute, și să nu fii tentat să iei snaks-uri pe drumul spre serviciu sau în pauza de masă. Poți mânca sau lua la pachet ouă fierte, legume la aburi, salate de legume crude.

Sugestii pentru lista de cumpărături

Iată câteva sugestii de alimente pe care le poți include pe lista ta de cumpărături, pentru a le achiziționa la prețuri rezonabile. Astfel, vei avea la îndemână ingredientele aferente unui meniu diversificat și echilibrat din punct de vedere nutrițional, în fiecare zi:

Proteine: ouă, pește, carne de pui, brânză tofu

Carbohidrați: orez brun integral, linte, cartofi, fasole

Legume: varză, morcovi, salată verde, spanac

Grăsimi: semințe de floarea soarelui, nuci, migdale, iaurt, ulei de măsline

Fructe: banane, mere, portocale, fructe de pădure.

Dacă mergi la cumpărături cu lista pregatită, conform bugetului disponibil, fără a te abate de la ceea ce ți-ai propus și pregătești în avans porțiile necesare de mâncare sănătoasă, vei reuși să ai un stil de viață sănătos fără o investitie financiară mare.  Acest lucru te va ajuta să slăbești sau să îți menții greutatea optimă, pe termen lung. Așa poți obtine rezultate foarte bune în procesul de transformare corporală cu ajutorul specialiștilor BodyShape, care pot crea un plan de nutriție personalizată pentru tine, în funcție de buget”, declară antrenorul Flavius Ursachi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray