2019-09-17 07:34

Remedii minune pentru durerile de spate

 |  13:07
Remedii minune pentru durerile de spate

Durerea de spate a devenit una dintre cele mai comune afecţiuni ale prezentului. Statul îndelungat la birou, lipsa de mişcare, stresul şi alţi factori contribuie la apariţia lor. Iată câteva sfaturi, remedii prin care ameliorați sau eliminați durerea de spate.

Nu sta întins! Nu este tocmai un remediu, ci mai degrabă un avertisment. Opinia generală este aceea că dacă vei sta câteva zile în pat, sigur îţi va trece. Nimic mai greşit, specialiştii spun că statul îndelungat în poziţia culcat nu face decât să înrăutăţească problema. Cea mai bună poziţie este pe spate, dar cu perne sub genunchi.

Nu dormi cu faţă în jos pentru că această poziţie te forţează să ridici capul pentru a respira şi aşa te alegi şi cu dureri de gât. Fă mişcare ori de câte ori găseşti câteva minute libere, ajută foarte mult.

Fă o baie caldă! Căldură ajută la creşterea elasticităţii muşchilor, aşa că fă o baie fierbinte de 20 de minute. Dacă se adaugp în cadă sare de mare, aceasta va reduce inflamaţia şi va ameliora durerile de spate şi va da o stare plăcută de relaxare. Este unul dintre cele mai plăcute remedii naturale pentru durerile de spate, tot ceea ce trebuie să faci este să stai în cadă, relaxat, pentru 30 de minute.

Foloseşte gheaţă! Gheaţă duce la scăderea inflamaţiei şi la eliminarea disconfortului pentru că nervii nu mai trimit semnale dureroase la creier. Pune gheaţă într-un prosop şi ţine-l pe zona afectată timp de 20-30 de minute.

Bea lapte! Oasele sunt făcute din calciu, iar acesta provine cel mai adesea din lapte. Femeile trebuie să aibă grijă să includă cât mai mult calciu în dietă pentru a se feri de osteoporoză. Pentru a scăpa şi a preveni durerile de spate este necesar să consumaţi zilnic alimente bogate în calciu care vă întăresc oasele şi vă protejează coloana vertebrală, precum varza, broccoli, spanacul, peştele şi alimente bogate în vitamina D.  Puteţi lua un plus de calciu şi magneziu sub formă de complex de vitamine sau puteţi consuma alimente bogate în magneziu, precum legumele verzi, cartofi, banane, cereale, seminţe, lapte, peşte sau soia.

Fă un ceai de muşeţel Ceaiul de muşeţel calmează ţesutul muscular. Adaugă 1 lingură de flori de muşeţel într-o cană cu apă clocotită, infuzează pentru 15 minute. Bea maxim trei ceşti de infuzie de muşeţel zilnic pentru a calma ţesuturile musculare tensionate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray