2019-08-17 14:37

Riscurile netratării corecte a amigdalitei şi a otitei

 |  17:06
Riscurile netratării corecte a amigdalitei şi a otitei

Meningita este doar una dintre complicaţiile majore la care se poate ajunge în cazul netratării corespunzătoare a amigdalitelor şi a otitelor, afecţiuni virale frecvente în rândul copiilor, pe care unii părinţi le ameliorează cu antibiotice, în lipsa unui diagnostic corect. Medicul ORL Elia Barbuceanu ne-a declarat că există mai multe tipuri de amigdalite şi otite, atenţionându-i pe părinţi că nu orice infecţie se tratează – mai cu seama după ureche- cu antibiotic. În lipsa unor analize complete, acest gen de tratament nu doar că nu tratează nimic, dar poate agrava boala.

“Nu orice infecţie se tratează cu antibiotice. Antibioticele luate fără antibiograma în aceste afecţiuni sunt adesea ineficiente, iar pacienţii se pot confrunta cu o agravare a bolii sau cu recidive dese. Este absolut necesar un istoric exact al bolii, pentru a se determina astfel caracterul recurent al afecţiunii şi, implicit, conduita terapeutică pentru care se va opta”, explica dr. Elia Barbuceanu.

Amigdalita cronică – grad de risc pentru copiii între 5-15 ani

  

Amigdalele palatine sunt formate din ţesut limfoid situat la nivelul faringelui şi fac parte din inelul limfatic Waldeyer, care conţine: amigdalele palatine (două la număr), amigdala linguală, amigdala nasofaringiana şi ţesutul limfoid de pe peretele posterior al faringelui. Amigdalita este de două feluri: acută şi cronică. Este una dintre cele mai frecvent întâlnite afecţiuni în rândul copiilor între 5-15 ani. Agenţii patogeni (virali sau bacterieni) pot ajunge în organism atât prin cavitatea bucală, cât şi prin nas. Când aceştia se întâlnesc cu celulele de apărare, începe lupta. Prima consecinţă este mărirea în volum a amigdalelor. Această creştere poate determina şi o înroşire sau chiar apariţia unor puncte cu puroi care se pot mări până la formarea unei pseudo-membrane cu acoperire mare. Dacă amigdalitele devin din ce în ce mai dese, atunci se ajunge la amigdalita cronică.

Amigdalita acută este în general o infecţie bacteriană a amigdalelor palatine. Agentul patogen cel mai frecvent întâlnit este streptococul beta hemolitic de grup A, urmat de departe de stafilococ şi haemophilus influenzae. Alţi agenţi patogeni implicaţi sunt: bacteriile anaerobe, virusuri, gonococii. Amigdalita acută este cel mai frecvent întâlnită la copiii de 5-6 ani. Numeroase persoane nu prezintă simptome, dar pot transmite bacteriile. Infecţiile faringelui (numite faringite) sunt în majoritatea cazurilor de etiologie virală. Diverse virusuri respiratorii - virusul gripei, în special, sunt responsabili pentru aceasta patologie, în cadrul căreia apare şi eritemul amigdalelor palatine, rar acoperite de secreţii. Aceste infecţii sunt uneori mai puţin grave decât infecţiile bacteriene.

Amigdalita: simptome şi tratament

“Principalul simptom al amigdalitei este durerea în gât, după care urmează inflamarea şi înroşirea acestora, cu depozite purulente, tuse, cefalee, durere la înghiţire, febră (ce poate fi foarte crescută la copiii mici), oboseala, durere la nivelul urechilor sau gâtului, noduli limfatici măriţi la nivelul gâtului. Chiar dacă sunt mai rare nici vărsăturile, respiraţia urât mirositoare şi dificultatea la deschiderea gurii nu ar trebui ignorate. Dacă amigdalita este cauzată de un virus, precum virusul gripal, apar şi simptomele gripale, cum ar fi rinoreea. Dacă afecţiunea este determinată însă de bacterii, pacientul poate prezenta iritaţii cutanate sau înroşirea fetei”, adăugă dr. Barbuceanu. Ca tratament, se recomandă repausul la pat şi administrarea de antipiretice (medicamente care combat febră) sau antibiotice, numai după un control în prealabil la medicul specialist. În cazul amigdalitei cronice, singurul tratament care rezolva această formă a bolii este operaţia, numită amigdalectomie.

Medicul ORL-ist decide schema de tratament

Diagnosticul acestei afecţiuni se stabileşte de medicul de familie sau de medicul ORL-ist care, în funcţie de gravitatea bolii, va prescrie tratamentul corespunzător. Dacă exista simptome care să indice prezenţa unei bacterii, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene, adică prin efectuarea unui exudat. Testul poate determina dacă amigdalita este cauzată de o infecţie cu streptococi. Este dificil însă de precizat dacă pacientul este doar un purtător al infecţiei sau este chiar infectat. În unele cazuri, că metoda elocventa pentru o diagnosticare cât mai corectă, se recomandă şi efectuarea unor teste sangvine. “Netratata, amigdalita poate duce la colectarea de puroi şi, implicit, la apariţia unui abces între amigdala şi ţesutul moale care o înconjoară: peritonsilar, retrofaringian, parafaringian. Netratate la timp sau ignorate, amigdalitele bacteriene pot duce la obstrucţia cailor aeriene, septicemie, meningita, mediastinita sau tromboflebita venei jugulare”, completează dr. Barbuceanu, medic ORL Clinica Hexi Med. Unele din cele mai de temut complicaţii ale amigdalitelor cu Streptococ beta hemolitic (cel mai frecvet agent patogen în acest caz) sunt afecţiunile articulare, cardiace şi renale (reumatismul articular acut, valvulopatiile şi nefritele). Mecanismul de producere nu este pe deplin cunoscut, însă cea mai vehiculata teorie este cea a reacţiei imune încrucişate. Anumite componente din structura bacteriei sunt asemănătoare cu componente din organismul nostru, astfel că anticorpii împotriva streptococului (ASLO) nu fac diferenţa şi ataca structurile proprii organismului.

Otita medie, complicaţie a amigdalitei

Otitele pot fi externe sau medii. Otita medie, infecţie a urechii medii, poate fi o complicaţie a infecţiilor amigdaliene, rino-faringiene şi sinusale. De altfel, otita se număra printre bolile care recidivează cel mai frecvent. În cazul otitelor medii, atât pentru adulţi, dar în special pentru copii, aerosolii sunt o soluţie eficienta. Totuşi, antibioterapia este cea care face diferenţa între evoluţia unei otite simple, în stadiu incipient, către otita seroasă sau către otita purulenta. De aceea prezentarea la medicul ORL-ist este importantă încă de la debutul simptomatologiei. În cazul otitei purulente tratamentul antibiotic este necesar, ideal după antibiograma efectuată pe secreţia din profunzimea conductului auditiv extern şi la recomandarea medicului. În caz contrar, riscurile de dependenţa sau de ineficacitate a tratamentului sunt destul de mari. Otita medie netratata corespunzător poate cauza şi otita externă.

“Otita, cauzată de infecţii cu virusuri şi cu bacterii, se manifesta prin apariţia febrei de peste 38 de grade Celsius, durerii în spatele urechii şi migrenei. Pot apărea şi tulburări de echilibru sau senzaţie de vomă. Tratamentul se administrează după efectuarea antibiogramei, care se obţine în urma analizei în laborator a conţinutului conductului auditiv extern şi constă în antibiotice. În situaţia în care apar complicaţii, iar infecţia se extinde la alte compartimente ale urechii, tratamentul clasic se asociază cu chirurgia. Netratata, otita duce la forme grave, afectând urechea medie şi pe cea internă, cu complicaţii endocraniene (meningite, meningoencefalite, abcese cerebrale), putând duce chiar la pierderea auzului”, completează dr. Barbuceanu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray