2020-07-14 07:26

25 de persoane implicate într-un accident rutier la Bolintin

 |  12:05
25 de persoane implicate într-un accident rutier la Bolintin

Un microbuz și un autoturism, în care se aflau, în total, 25 de persoane, s-au ciocnit, joi dimineață, pe un drum județean din Giurgiu, patru dintre victime având nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Giurgiu, accidentul s-a produs în jurul orei 6.30, pe DJ 601, la Bolintin Vale.

La fața locului au ajuns trei  ambulanțe SMURD din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzilor de Intervenție Mihăilesti și Roata de Jos și două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, precum și un echipaj al Ambulanței Giurgiu.

Din primele informații, în microbuz se aflau 18 persoane, iar în autoturism 7. Dintre acestea, 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ. Toate persoanele au primit îngrijiri la locul evenimentului, fiind conștiente și cooperante, cu traumatisme minore.

O femeie în vârstă de aproximativ 28 de ani, pasageră a autoturismului, a fost preluată de echipajul SAJ și a fost transportată la un spital din Capitală.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz