2020-01-21 13:58

Accident de autobuz în Argeş. Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

 |  10:42
Accident de autobuz în Argeş. Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele unuia dintre șoferii celor două autobuze implicate într-un accident rutier, soldat cu 14 răniți.

"În urma cercetărilor, polițiștii au stabili că Ș.G. de 45 de ani, din comuna Hârtiești, în timp ce conducea un autobuz din direcția Davidești către Hârtiești, nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de un alt autobuz condus regulamentar în fața sa de P.G. de 37 ani, din comuna Boteni, și a intrat în coliziune cu acesta. (...) În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", se arată în comunicatul citat.

IPJ Argeș a mai anunţat că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

"Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto P.G. și a lui P.O.S., de 51 de ani, din comuna Boteni, ambii ocupanți ai autobuzului care circula în față. De asemenea, (...) a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto Ș.G., a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani și șase femei, cu vârste cuprinse între 32 și 54 de ani, toți din comuna Vulturești, ocupanți ai autobuzului care circula în spate", se arată în comunicatul IPJ Argeș.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray