2019-09-20 00:42

Accidentul în lanţ din Grecia. Administratorul companiei care efectua lucrări pe autostradă, inculpat pentru ucidere din culpă

 |  08:24
Accidentul în lanţ din Grecia. Administratorul companiei care efectua lucrări pe autostradă, inculpat pentru ucidere din culpă

Accidentul în lanţ din Grecia. Administratorul companiei care efectua lucrări pe autostrada din Grecia unde a avut loc accidentul în lanţ a fost inculpat pentru ucidere din culpă, relatează site-ul publicaţiei Ekathimerini, citat de Mediafax. Şi şoferul român care a provocat accidentul a fost pus sub acuzare pentru omor din culpă şi va fi prezentat joi instanţei.

Cinci persoane au murit, iar 35 de autoturisme, inclusiv trei camioane, au fost implicate în accidentul produs duminică dimineaţa în nordul Greciei, pe autostrada care face legătura între Veria şi Salonic.

Autorităţile din Grecia au pus sub acuzare doi suspecţi, şi anume pe şoferul român care a provocat accidentul şi administratorul firmei care efectua lucrări pe autostrada Veria-Salonic.

Şoferul român, care se afla la volanul unui autocamion înmatriculat în România, a lovit 30 de autoturisme care erau oprite pe autostradă din cauza unor lucrări. Românul a precizat că a văzut semnalele de avertizare ale poliţiei, dar nu a putut reduce viteza. De asemenea, şoferul a sugerat că ar fi existat probleme tehnice la sistemul de frânare al autocamionului.

Şoferul român a fost pus sub acuzare pentru omor din culpă şi va fi prezentat joi instanţei.

Autorităţile elene l-au inculpat pentru omor din culpă şi pe administratorul firmei care efectua lucrări pe autostradă, suspectul urmând să fie audiat marţi de magistraţi. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-10-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray