2020-03-28 12:11

ALARMANT: 600.000 de copii români trăiesc în UE

 |  20:48
ALARMANT: 600.000 de copii români trăiesc în UE

Dintre persoanele care se deplasează masiv dintr-un stat al Uniunii Europene într-altul, copiii formează un grup deosebit de vulnerabil, care necesită atenţie specială, se spune într-un raport al Comisiei Europene privind migraţia copiilor. Numărul românilor minori care trăiesc în alte ţări UE a crescut între 2014 şi 2018.

Chiar dacă lipsesc pe alocuri cifre precise, se ştie clar care e clasamentul naţionalităţilor de unde pleaca masiv adulţi şi copii spre alte ţări europene: România şi Polonia se află pe primele locuri la acest capitol (dintre ţările membre UE).

Datele arată că, în 2018, numărul de români cu vârstă sub 19 ani, care trăiau într-o altă ţară a Uniunii Europene, era de 592.381 de persoane - cu 132.446 de persoane mai mult faţă de 2014.

Germania a înregistrat, de departe, cea mai mare creştere a numărului de copii proveniţi dintr-un alt stat membru UE. Cifrele aproape s-au dublat între 2014 şi 2018, în grupa de vârstă sub 10 ani, şi asta din cauza afluxului de minori din România, Bulgaria, Polonia, Croaţia şi Ungaria.

Şi Belgia avea o rată de mare de copii veniţi din alte state membre (inclusiv din România), iar în Spania 40 % din imigranţii cu vârste sub 20 de ani, veniţi din UE, erau din România. În Irlanda, cele mai mari procente de imigranţi minori au venit din Polonia, Marea Britanie, Lituania, România şi Letonia.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-31



Parerea ta...

MINORITAR LA MINE ACASă
01 Feb 2020

La 14.000.000 milioane de locuitori ! Aveți deja și un excedent ( ceea ce rămâne după acoperirea tuturor nevoilor; surplus) de pamat .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine