2019-11-15 20:58

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Peste 20.00 de deținuți vor să voteze duminică

 |  16:41
ALEGERI PREZIDENȚIALE. Peste 20.00 de deținuți vor să voteze duminică

Peste 20.000 de deținuți din penitenciarele din România și-au exprimat dorința să-și aleagă, duminică, preferatul în cursa pentru Cotroceni. Astfel, mai mult de jumătate din cei 32.000 de condamnați vor să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Potrivit Mediafax, repezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au declarat că aproape 21.000 de deținuți vor să voteze duminică. Astfel,în penitenciare au fost organizate 92 de secţii de votare, unde vor funcţiona urne mobile.

Conform legii, pentru a vota, persoanele lipsite de libertate trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie cetăţeni români, să aibă peste 18 ani, să deţină acte de identitate valabile şi să nu aibă interzis acest drept prin sentinţa de condamnare.

Odată întrunite aceste condiţii, deţinuţii au trebuit să facă o cerere către reprezentanţii peniteciarului unde sunt încarceraţi, iar în urma aprobării acesteia ei vor putea să voteze duminică.

Persoanele aflate în arest preventiv pot vota în aceleaşi condiţii. În ceea ce priveşte persoanele aflate în arest la domiciliu, ele trebuie să anunţe instanţa competentă că vor să părăsească locuinţa pentru a merge la vot şi, numai dacă solicitarea le este admisă, îşi vor putea exercita acest drept.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-11-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray