2019-09-21 22:36

Alertă în Gorj: alunecările de teren fac pagube

 |  18:12
Alertă în Gorj: alunecările de teren fac pagube

O alunecare masivă de teren s-a reactivat, miercuri seara, într-un sat din comuna Bumbeşti-Piţic după ploile abundente din ultimele zile. 14 persoane din 4 gospodării au fost deja evacuate.

”Din cauza precipitaţiilor căzute în ultima perioadă, a avut loc o reactivare a alunecării, o scufundare masivă de teren, în satul Cârligei Deal. Am dat decizie de evacuare a celor patru gospodării, în care locuiau 14 oameni”, a declarat Michy Nioaţă, primarul comunei Bumbeşti-Piţic, citat de Mediafax. ”În aceeaşi zonă, anul trecut o casă s-a prăbuşit. Acum s-a apropiat la cinci metri şi de celelalte patru case, de aceea s-a dispus evacuarea. Deocamdată, nu putem să vorbim de o consolidare, pentru că este nevoie de un studiu care costă foarte mult, ceea ce este exclus acum”, a mai precizat primarul.

La faţa locului au mers, joi, reprezentanţi ai Prefecturii Gorj şi pompierii.

”A avut loc o alunecare de teren pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 metri lungime şi aproximativ 500 metri lăţime, cu o surpare de 10-15 metri. Prefectul judeţului Gorj a dispus constituirea şi deplasarea la faţa locului a unei comisii mixte formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Gorj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, care au constatat că patru gospodării cu anexe gospodăreşti sunt în pericol de a fi afectate, a fost afectat gardul care împrejmuieşte proprietăţile, drumul sătesc a fost afectat pe o lungime de aproximativ 300 metri, nemaiexistând posibilitatea de acces la trei proprietăţi, iar doi stâlpi ai reţelei de alimentare cu energie electrică au fost afectaţi”, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-10

GALERIE MEDIA





Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray