2020-07-10 10:04

Amenzi URIAȘE pentru discriminare și bullying la locul de muncă

 |  16:26
Amenzi URIAȘE pentru discriminare și bullying la locul de muncă

Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, proiectul de lege care interzice orice fel de discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată inclusiv pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap.

Propunerea legislativă modifică Codul muncii, urmărindu-se definirea mai precisă a conceptului de discriminare în domeniul relaţiilor de muncă, incluzând reglementarea discriminării prin asociere, a hărţuirii, a victimizării şi a violenţei psihice (bullying).

Cei care încalcă legea ar putea primi amenzi de la 1.000 lei la 20.000 lei.

Este interzisă astfel: „orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată”.

Hărţuirea constă în „orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile prevăzute care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator”.

De asemenea, constituie victimizare „orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării”, potrivit actului normativ.

Propunerea merge la președintele României, pentru promulgare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-06-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz