2020-04-09 04:48

UPDATE. ANM a actualizat prognoza meteo: COD ROŞU de vânt puternic în mai multe judeţe. La munte va fi VISCOL

 |  11:02
UPDATE. ANM a actualizat prognoza meteo: COD ROŞU de vânt puternic în mai multe judeţe. La munte va fi VISCOL

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de duminică dimineaţă, pentru zona montană, însă începând de duminică seară cea mai mare parte a ţării va intra sub incidenţa acestui cod. Tot de atunci, în zona de munte va fi cod portocaliu de vânt puternic şi temporar viscol.

UPDATE 11.52. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)a actualizat, duminică, avertizările meteorologice şi a anunţat cod roşu de viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. Rafalele de vânt vor atinge şi depăşi 180 de kilometri la oră. În restul ţării, până luni, la ora 18.00, este cod galben sau portocaliu de vânt puternic.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben, valabilă duminică, între orele 6.00 şi 18.00, când în zona de munte vor fi intensificări ale vântului.

"În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1.500 m rafalele vor atinge 80...90 kilometri pe oră. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaţilor Orientali va ninge viscolit", arată ANM.

Totodată, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50-55 kilometri pe oră, vor fi şi în nord-vestul ţării.

Altă atenţionare cod galben va fi valabilă de duminică, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00, când intensificări ale vântului vor fi în 41 de judeţe. 

"Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 80…100 kilometri pe oră, iar în Transilvania, Moldova, Maramureş şi nordul Crişanei viteza vântului va atinge 65…80 kilometri pe oră şi pe arii restrânse 85…90 kilometri pe oră. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55...70 kilometri pe oră", spun meteorologii.

În aceeaşi perioadă, vor fi precipitaţii pe arii extinse şi în general moderate cantitativ în regiunile nordice şi centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.

Meteorologii au emis şi o atenţionare cod portocaliu, de duminică, de la ora 20.00, până luni, la ora 18.00, când în zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, temporar viscol şi vizibilitate redusă

"În intervalul menţionat, în zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110...130 kilometri pe oră. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1.600 m", mai spun meteorologii.â

Avertizarea cod portocaliu vizează 27 de judeţe. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine