2019-11-22 10:29

Ansamblul Rezidenţial Greenfield, pericol public

 |  21:01
Ansamblul Rezidenţial Greenfield, pericol public

P24

Inerţia instituţiilor de control ale statului în materie de disciplină în construcţii este de notorietate, mai ales în cazul dezvoltatorilor imobiliari agreaţi temporar de anumite sfere de interese. Este cazul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), instituție care ani la rând s-a mulţumit să „constate” nereguli, dar niciodată nu a făcut eforturi să oprească sau să desfiinţeze lucrările ilegale. Lipsa de reacţie a ISC a produs efecte, iar oamenii se trezesc că au investit în construcţii ilegale sau, şi mai rău, în imobile cu grave probleme de execuţie. Povestea neregulilor din Ansamblul Rezidenţial Greenfield din Băneasa începe în 2006, an în care instituţiile statului au fost luate cu asalt de diferiţi petiţionari. În 2007, ministrul de atunci al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a trimis Corpul de Control al MDRT să verifice neregulile sesizate, în special a autorizaţiilor ilegale de construire.

Primele acuzaţii

Surprinzător sau nu, din raportul Corpului de Control reiese că petiţionarii aveau dreptate, dezvoltatorul Greenfield încălcând drepturile unor cetăţeni, în dispreţul legii. De asemenea, în raport se arată că Inspectoratul de Stat în Construcţii are obligaţia să verifice respectarea legalităţii cu privire la întocmirea, avizarea şi aprobarea documentaţiilor urbanistice,  să verifice dacă Planurile de Urbanism general (PUG), zonal (PUZ) sau de detaliu (PUD) sunt complete şi dacă au toate avizele de principiu. Documentul precizează şi ilegalitatea comisă cu drumul de acces spre Greenfield, stadiul litigiilor dintre dezvoltatorul Impact Developer&Contractor şi Direcţia Silvică Bucureşti. „În opinia comisiei, în calitate de organ de control anume constituit ISC verifică conformitatea activităţii de urbanism şi amenajare a teritoriului cu dispozţtiile legale, intervenind prin punerea în aplicare a unei forţe materiale pentru a preveni sau a determina încetarea unei dezordini, a unei activităţi ilicite sau ilegale”, se spune în document. Una dintre concluziile raportului este că ISC şi-a arătat ineficienţa „în stoparea derapajului contravenţional sau infracţional în domeniul amenajării urbanistice şi cel al construcţiilor şi impunerea disciplinei în activitatea din acest domeniu. „În opinia comisiei, această ineficienţă în combaterea încălcării legislţiei/actelor normative se datorează fie corupţiei, fie unor carenţe ale sistemului legislativ/actelor normative care reglementează aceste domenii”, se spune în raport.

Din păcate, raportul Corpului de Control a ajuns direct în sertarul ministrului Elena Udrea. Proprietarii vecini cu Greenfield susţin că după un anumit interval de timp, familia Cocoş ar fi primit o vilă în Ansamblul Rezidenţial Greenfield, rămasă Elenei Udrea după divorţ. Ei se întreabă retoric ce dezvoltator ar face „cadou” unui alt dezvoltator imobiliar o vilă dacă nu este vorba de ilegalităţi sau de alte interese. Toate acestea, adevărate sau nu, nu justifică însă în nici un fel lipsa de reacţie a ISC.

Prefectul, revoltat

În câteva adrese ale Prefecturii Capitalei adresate conducerii ISC, prefectul Mihai Atănăsoaiei se arată revoltat faţă de „constatările” făcute de ISC în cazul Greenfield şi de absența sancţiunilor care ar fi trebuit aplicate vinovaţilor. El a atenţionat ISC că are obligaţia să sancţioneze neregulile găsite în executarea lucrărilor şi chiar să le oprească. O altă anomalie constatată de prefect este aceea referitoare la obligativitatea ISC de a sancţiona atât autoritatea publică locală pe raza căreia a fost efectuat controlul, în acest caz Primăria condusă de Sorin Oprescu, cât şi dezvoltatorul imobiliar. În plus, Atănăsoaiei a enumerat şi măsurile pe care ISC le mai poate lua. Printre acestea, el recomanda sesizarea instanţelor judecătoreşti şi chiar a procurorilor DNA. Câteva luni mai târziu, prefectul Mihai Atănăsoaiei a constatat că cererile lui nu au fost îndeplinite, drept urmare a solicitat încă o dată ca ISC să-i comunice primarului general măsurile de sancționare pe care le-a luat, în caz contrar, declarând că îl va destitui din funcţie pe inspectorul-şef Petru M. Cost.

Suspiciunile se confirmă

Revolta prefectului faţă de de ISC a avut şi un alt fundament. Într-o notă de constatare, ISC vorbea şi de existenţa unor probleme sau suspiciuni în calitatea oţel betonului din structură. Suspiciunile se refereau la posibilitatea ca materialul folosit la blocul TO 33 să fi fost casant. În Cartierul Topaz din Ansamblul Greenfield, ISC a găsit modificări la fundaţia unui bloc. În documentaţie se găsesc 9 soluţii de fundare care nu au acordul proiectantului general, nici autorizaţii, ceea ce denotă că „soluţiile” erau menite să facă economii dezvoltatorului, nu să prezinte un plus de siguranţă locatarilor. „Nota de constatare a ISC nu are număr de înregistrare, ceea ce înseamnă că documentul fusese emis ca să se iasă cu şpaga, urmând ca el să fie distrus după aceea. Dirigintele de şantier, Venianim Munteanu, era semnatarul dezvoltatorului. El a fost şef ISC pe ţară şi prieten cu Petru Cost, şef al ISC în acea vreme. Există obiceiul ca ISC să facă recomandări pentru şefii de şantier dintre cei agreaţi. Sunt inspectori ISC care au chiar şi 2 imobile în Greenfield. Treaba e clară. Mare parte de vină o are şi MDRT, care putea solicita retragerea avizelor pentru documentaţie ilegală. Dar acest lucru nu s-a întâmplat”, ne-a spus unul dintre petiţionarii care vor să facă lumină în acest dosar. În cazul Greenfield sunt multe procese deschise pe diferite speţe. Din păcate, oamenii care s-au mutat deja în zonă nu sunt informați cu privire la problemele ansamblului rezidenţial.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-16

Documente:



Parerea ta...

DAN ORADEANUL
16 Sep 2015

Eu ma intreb ce s-ar putea intampla in cazul unui cutremur major cu blocurile din Greenfield? As cam avea si un raspuns dar eu sper sa ma insel! Sper ca acei cumparatori de buna credinta sa nu plateasca pentru NESABUINTA altora chititi doar pe INSELACIUNI si profit MAXIM scos in dauna oricui!
DAN ORADEANUL
16 Sep 2015

Ha, ha, ha! Nutzi dezvoltatoarea " cumpara " de la IMP-act! Lesin de ras, nu alta! Pai exact ce spuneam despre avocatul IMPact, Vladescu! Pai fratziwear, tu esti acum PSD-ist? Ca IMPact-ul si Popp erau portocalii sadea ( cum era Udrea la vremea respectiva ). Sau primarul Petru Filip ( de Oradea ) atunci cand se semna Contractul de asociere dintre IMPact si Consiliul Local Oradea! Iar PDL a girat INSELACIUNEA IMPact de la Oradea...
DAN ORADEANUL
16 Sep 2015

ISC-ul e indragostit IN CORPORE de IMPact? Ca si la Oradea seful ISC si-a tras DOUA case in Cartierul EUROPA! Lucian C. si-a dorit doua case. O fi obtinut vreun discount pentru niste servicii prestate? Dar si JUSTITIA " INEPENDENTA " din Bihor si-a tras case IMP. Si alti sefi de deconcertate, ba si avocata IMPACT, cea care s-a dus in instanta cu contracte FALSE ale angajatilor IMPACT cum ca ar fi proprietari de case! NU ERAU! Conform Declaratiei Presedintei CA IMPACT Urda ( pe care O POSED!!! ). Si ce sa vezi? Ca sa cumperi terenurile de la Consiliul Local Oradea trebuia sa FII PROPRIETAR DE CASA! Repet: NU ERAU, NU SUNT! DNA NU VEDE, DIICOT NU VEDE, NIMENI NU VEDE! Poate totusi?
ANDREI
16 Sep 2015

Iaciu acționarul principal Impact se laudă că va strânge 30mil euro prin emiterea unor obligațiuni negarantate. ....tupeu
DAN ORADEANUL
16 Sep 2015

Andrei, TUPEUL este o caracteristica IMPACT-ista! Cum ar putea sa se bage un om cu capul pe umeri intr-o asemenea " afacere " cu obligatiuni? Sa-ti bagi banii cand stii totul despre " CRIMINALI "? NEVER EVER!
DAN ORADEANUL
16 Sep 2015

D-na Gabriela Dinescu, desi este vorba despre niste simple comentarii, daca aveti oarece DUBII, va stau la dispozitie CU DOCUMENTE! Tot ce am scris in comentarii este sustinut de documente! Si proprietatile lui Lucian C. le pot demonstra, si afirmatiile despre contractele false ale angajatilor IMP le pot dovedi, va pun la dispozitie declaratia Presedintei CA IMP din care reiese ca angajatii IMP nu detin proprietati la Oradea dar in realitate tocmai pe aceste falsuri au mizat, va pun la dispozitie fotografii realizate de mine din care reiese FARA ECHIVOC ca IMP a folosit un TVA redus de 5% la vanzarea unor case CARE NU SE CALIFICAU pentru acest TVA ( conform Codului Fiscal/ cine a castigat? IMPact! Cine a pierdut? Statul roman! ).
SANDU
17 Sep 2015

Impact are o noua conducere de 2 ani care sustine ca a incetat cu aceste practici....deci cine cumpara ap care se construiesc acum s-ar putea sa aibe noroc....
DAN ORADEANUL
17 Sep 2015

Eu zic că nu au încetat practicile de înșelare! IMPACT-ul moare dar tot nu se predă! Deocamdată...
ATENT
18 Sep 2015

Inteleg ca au incetat practicile, dar blocurile cu probleme le-a daramat, domnu' Sandu? De ce va ascundeti sub pseudonim?
ADRIAN ANTONESCU
28 Feb 2017

Din materialul prezentat reiese că : 1. Infracțiunile s-au comis dar nu au fost pedepsite 2. Infracțiunile subzistă 3. Dezvoltatorul recunoaşte că de 2 ani de când s-a cosmetizat conducerea astfel de practici au încetat 4. Că până în acest moment documentațiile care au stat la baza acestui ansamblu sunt incompatibile cu ceea ce există pe teren 5. Că disoluția instituțiilor statului este incă prezentă Concluzia: Dezvoltatorul trebuie să răspundă în fața legii iar persoanele găsite vinovate să se bucure de rigorile nerespectării cadrului legal începând cu primul C.E.O. şi terminând cu ultimul . De luat în considerare aspectele semnalate şi de restul ansamblurilor rezidențiale construite de acelaşi IMPACT &CONTRACTOR S.A. : AZUR 1+2 ; CLASS; GAMMA ; JUNIOR ALFA; BETA; Cu stimă şi răbdare Adrian Antonescu ASP Azur 1+2 Preşedinte
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray