2019-09-20 04:30

Anunț major despre pensii. Un celebru economist prevestește dezastrul

 |  09:20
Anunț major despre pensii. Un celebru economist prevestește dezastrul

Un cunoscut economist anunță dezastrul. Toți românii care au crezut în promisiunile PSD vor fi afectați. Acesta susține că nu sunt bani pentru creșterile promise de PSD la 1 septembrie.

„Preluarea guvernării în acest moment este foarte periculoasă.     PSD a făcut tot felul de promisiuni nesustenabile. Practic, programul lor se reduce simplu la: cumpărarea votanţilor prin promisiuni şi gargară.   Au promis dublarea punctului de pensie, au tot amânat calendarul creşterii punctului de pensie pentru că au atins demult cu degetele fundul sacului.   Prin octombrie urma să vină prima creştere semnificativă pentru circa 5 milioane de pensionari. Care au o pensie de mizerie, asta nu contestă nimeni.   Trebuie lăsaţi să o facă ei. Că aşa au cumpărat voturile din 2016. Cu promisiuni. Cu gargară.     A lua puterea în acest moment prin alegeri anticipate devine imposibil (în 2 săptămâni se fac 6 luni până la prezidenţiale şi Constituţia nu ne dă voie). 2 săptămâni nu sunt suficiente să organizezi anticipate cu tot ceea ce înseamnă. Deci această soluţie nu e pe radar.     Să preiei guvernarea fără un Parlament pe care să contezi şi fără instituţii prietenoase, fiind populate cu tot felul de politruci (gen ASF, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, CCR) iar nu e bine. Că ăştia vor face tot posibilul din prima clipă să dai greş, chiar dacă presupunem, teoretic, că ai vrea să continui aventura asta periculoasă în care ne-au împins unii de acum stau la adăpost de urgia eşecului celor pe care i-au consiliat / ajutat (prost evident). Nu întâmplător politicienii se stropşesc cu zăduf la ”ăia de le-au mărit pensiile şi salariil” şi par că nu înţeleg şi nu îşi explică ce au păţit.   Le spun eu ce au păţit: au avut încredere oarbă în unii de păreau (accentuez păreau) că ştiu ce spun şi care la orice discuţie logico-teoretică despre echilibrele macroeconomice o dădeau în bobi.   Deci nu!   Să îi lăsăm să plătească toate oalele sparte că altfel iar e cu ”ăia de taie” şi ”ăia de dau”. Cu băiatul ”bun” şi băiatul ”rău”!”, a scris economistul Cristian Păun, pe pagina sa de Facebook.

Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-30



Parerea ta...

TEO
31 Mai 2019

Nenorocitii au promis ca majoreaza salariile si pensiile romanilor, dar nu au spus nimic despre puterea de cumparare despre cursul de schimb, despre balanta de plati, despre datoria externa. O tara se conduce politic, dar acestia daca sunt responsabili isi iau consilieri mai capabili decat ei, care le pot spune ce se poate intampla daca iau decizii gresite, iar politicienii trebuie sa tina seama de sfatul consilierilor performanti. Acum politicienii isi iau consilieri mai prosti decat ei ca sa poate sa-i manipuleze si de aceea totul merge prost. Netotilor, incurajati exporturile, creati locuri de munca, circulati cu masini fabricate in Romania, consumati produse romanesti asa va creste puterea de cumparare si valoarea leului!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray