2020-07-04 15:39

Aproape 200 de milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă (ONU)

 |  10:00
Aproape 200 de milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă (ONU)

Organizația Internațională a Muncii (OIM) din cadrul ONU avertizează că numărul joburilor pierdute din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19 se va ridica la 195 de milioane.

În luna martie, OIM anticipa că aproape 25 de milioane de locuri de muncă vor fi pierdute până la sfârşitul anului 2020.

În prezent, organizaţia consideră că ”există un risc ridicat ca numărul de la sfârşitul anului să fie semnificativ mai mare” decât previziunea iniţială, în condiţiile în care pandemia ”s-a accelerat în privinţa intensităţii şi s-a extins la nivel global” de când au fost publicate datele.

Potrivit agenţiei ONU, eventuala creştere a şomajului la nivel global în 2020 depinde de cât de rapid îşi va reveni economia în trimestrul al doilea şi cât de eficiente vor fi măsurile guvernelor în stimularea cererea de forţă de muncă.

De la publicarea analizei preliminare de către OIM, numărul cazurilor de infecţii COVID-19 a crescut de şase ori.

În prezent, la nivel mondial au fost confirmate 1.450.000 de cazuri de COVID-19 şi cel puţin 83.568 de oameni au murit din cauza acestei boli, potrivit celor mai recente date publicate de Johns Hopkins University.

Potrivit calculelor OIM, restricţiile totale sau parţiale luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii coronavirusului au afectat patru din cinci angajaţi la nivel mondial, 2,7 miliarde de oameni dintr-un total de 3,3 miliarde.

Potrivit OIM: coronavirusul este ”cea mai gravă criză după Al Doilea Război Mondial”.

Guy Ryder, director-general al OIM, a spus că lucrătorii şi companiile se confruntă cu ”o catastrofă” atât în economiile dezvoltate şi cele aflate în dezvoltare.

”Trebuie să ne mişcăm rapid, decisiv şi împreună. Măsurile corecte, urgente ar putea face diferenţa între supravieţuire şi prăbuşire”, a spus acesta.

OIM a estimat că 38%, respectiv 1,25 de miliarde de oameni la nivel mondial lucrează în sectoare care sunt într-un pericol ridicat de creştere ”drastică şi devastatoare” a concedierilor, reducerii salariilor şi a numărului de ore lucrate. Între aceste sectoare se află cele de retail, servicii de cazare şi alimentare, precum şi cel manufacturier.

Alte 2 miliarde de oameni care lucrează neoficial, majoritatea în economii emergente şi în curs de dezvoltare, se numără printre persoanele cele mai expuse să îşi piardă veniturile.

Agenţia ONU a reiterat necesitateaadoptării unor măsuri pe scară largă, integrate, pentru a combate pericolul economic al virusului, dar a adăugat că este nevoie de sprijin imediat pentru cei care lucrează în sectoarele cele mai afectate.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-09



Parerea ta...

DESTEPT
09 Apr 2020

Nemtalaria sa mai aduca acum emigranti de toate natiile . Sa faca intrecere la modele , tipuri si milioane de masini . Sa vedem tigani la munca cimpului , dind cu sapa . Reducerea la 300 parlamentari , jumatate din numarul bugetarilor . Desfintarea pensiilor speciale
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz