2019-11-17 23:06

Aproximativ 20% dintre TINERII cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani nu sunt ANGAJAȚI și nici nu merg la ȘCOALĂ

 |  17:15
Aproximativ 20% dintre TINERII cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani nu sunt ANGAJAȚI și nici nu merg la ȘCOALĂ

Economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, a declarat, vineri, la lansarea unui raport privind situaţia învăţământului, că aproximativ 20% din românii cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani nu sunt nici angajaţi şi nici nu merg la şcoală. Este vorba de aproximativ 730.000 de tineri din țara noastră, care practic nu merg nici la muncă și nici la vreun fel de studii superioare.

„Vorbim concret despre rolul educaţiei în dezvoltarea economică, mă voi referi la nişte informaţii recent apărute de la Institutul Naţional de Statistică, care ne arată că în grupa de vârstă de 20 până la 34 de ani, circa 20% din tinerii în acest interval de vârstă, o cincime sau 730 de mii, nu sunt nici angajaţi, nici cuprinşi într-o formă de învăţământ, ceea ce situează România pe un nedemn de invidiat loc 4, în sens negativ loc 4, aceşti 20% din tinerii neangajaţi şi care reprezintă potenţial irosit şi subutilizat de către economişti de care ar putea să beneficieze România”, a declarat, vineri, Valentin Lazea, economistul şef al BNR, citat de Mediafax.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Generaţia „totul pe tavă” Asistăm, din ce în ce mai des, la o decădere morală a tinerei generaţii. Nu îi mai interesează examenele, educaţia, nu mai vor să înveţe, vor totul pe tavă. Iar rezultatele la bacalaureat din ultimii ani o demonstrează din plin
11 Sep 2014 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray