2020-08-10 22:09

Armata a început construirea unui spital pentru tratarea cazurilor de COVID

 |  22:14
Armata a început construirea unui spital pentru tratarea cazurilor de COVID

Ministerul Apărării Naţionale a început, miercuri, pregătirile pentru montarea spitalului ROL II care va funcţiona ca unitate pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu coronavirus din România. Montarea va dura cinci zile, apoi spitalul va fi acreditat şi autorizat.

Ministerul Apărării Naționale a început pregătirile pentru montarea formațiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni, se arată într-un comunicat.

Primele operațiuni vizează pregătirea terenului pentru montarea containerelor și echipamentelor.

„Ulterior, vor fi desfășurate activitățile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale și racordarea la utilități. Formațiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale și containere - care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operațională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare. Formațiunea medicală va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19”, precizează MApN.

Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcția medicală, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila", Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit și Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

Formațiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcționat ca secție externă de boli infecțioase la combaterea virusului Ebola și a fost parte componentă a exercițiilor NATO „Saber Guardian 19” și „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exercițiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianța Nord-Atlantică, care s-au desfășurat anul trecut în România, transmite sursa citată.

„Ministerul Apărării Naţionale continuă să sprijine autoritățile centrale și locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. De asemenea, MApN are pregătite forțe și mijloace gata sa intervină în orice moment, dar, suplimentar, are și personal și mijloace tehnice menținute în rezerva acțională”, se mai arată în comunicat.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-19



Parerea ta...

TARU
18 Mar 2020

Cind ii chiama la recrutare pe militarii rezervisti platiti de stat ?
MANDARINA
19 Mar 2020

Prostul nu moare de coronavirus, ci de grija altuia!
COMISARUL PARAIPAN
19 Mar 2020

virusul se combate cu grenade-daca vezi un pacient cu masca il obligi sa inghita o grenada si-l pui sa-si traga singur cuiul nu inainte de a striga cat mai tare Allahu Akbarrr(metoda de combatere a virusului folosita in Afghanistan)
MARINELU
19 Mar 2020

Komisare, mama prostilor este mereu gravida.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz