2019-11-18 16:30

Asistenţa medicală la sate, subiectul unui protocol între Ministerul Sănătăţii şi Patriarhia Română

 |  20:21
Asistenţa medicală la sate, subiectul unui protocol între Ministerul Sănătăţii şi Patriarhia Română

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi Patriarhul Daniel au semnat, joi, un protocol de colaborare pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale a persoanelor defavorizate din mediul rural şi zonele izolate, cu ajutorul medicilor voluntari ai bisericii.

Astfel, conform Agerpres, în baza acestui protocol se vor organiza acţiuni medicale cu caracter umanitar având drept beneficiar persoanele defavorizate din punct de vedere social, cu vârste înaintate, neasiguraţi, persoane cu dizabilităţi, nedeplasabile, pacienţi cu boli cronice sau cu nivel educaţional redus, dar şi cazuri sociale din mediul rural.

Potrivit documentului, scopul acestei colaborări dintre Ministerul Sănătăţii şi Patriarhia Română, în cadrul programului "Sănătate pentru Sate", este de a facilita accesul la asistenţă medicală primară persoanelor defavorizate din mediul rural şi localităţi izolate, de a depista precoce bolile cu risc endemo-epidemic, bolile cronice, bolile invalidante şi în general bolile care constituie prime cauze de deces în România.

Aceste activităţi se desfăşoară pe bază de voluntariat şi vor urmări creşterea gradului de conştientizare şi implicare în acţiuni de prevenire şi combatere a practicilor care dăunează sănătăţii precum: consumul de tutun, alcool, droguri.

Totodată medicii voluntari implicaţi în proiect vor ajuta la promovarea unui stil de viaţă sănătos, sprijinirea activităţii medicilor de familie, mai ales în zonele cu accesibilitate şi adresabilitate redusă şi deficit de personal, îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi a condiţiilor de mediu, conştientizarea importanţei prezentării la medic pentru vaccinări, consultaţie la primele simptome de boală, examen de bilanţ anual, dar şi asigurarea unor servicii de consiliere şi sprijin pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a mamei şi a copilului, a familiilor aflate în dificultate, cum are fi cele sărace, cu copii mici, mame cu copii victime ale violenţei familiale, familii dezorganizate, cât şi copii ai unor părinţi care sunt plecaţi să muncească în străinătate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray