2019-08-19 17:10

Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în ITALIA: circulația pe autostrăzi, afectată de GREVA operatorilor de la stațiile de taxare

 |  11:40
Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în ITALIA: circulația pe autostrăzi, afectată de GREVA operatorilor de la stațiile de taxare

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în perioada 4 - 5 august 2019, mai multe organizaţii sindicale din domeniul transporturilor au anunţat o grevă a operatorilor staţiilor de taxare de pe autostrăzi.

Potrivit MAE, greva va avea loc în intervalele orare 10.00 - 14.00 şi 18.00 - 22.00, în ziua de duminică, 4 august, respectiv de la ora 22.00, din ziua de 4 august, până la ora 02.00 din ziua de luni, 5 august 2019.

„Astfel, având în vedere circulaţia intensă preconizată în aceste zile, sunt posibile cozi şi limitări ale circulaţiei rutiere la nivelul reţelei de autostrăzi. Pe durata grevei, staţiile de taxare pentru plata în numerar ar putea fi închise; se vor menţine deschise staţiile automate, pentru plata cu cardul, respectiv prin sistemul electronic Telepass”, a transmis MAE. 

Pentru mai multe informaţii cu privire la modalitatea de desfăşurare a grevei, se recomandă consultarea site-ului Ministerului Infrastructurii şi Transporturilor. 

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv ale Consulatelor Generale la Trieste: +393408821688; la Milano: +393661081444; la Torino: +393387568134; la Bologna: +393491178220; la Bari: +393346042299; la Catania: +393209653137.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray