2019-07-24 01:47

Avertisment de la RAR: „Atenție la foliile montate pe geamurile mașinii!”. Ce riscă șoferii

 |  14:23
Avertisment de la RAR: „Atenție la foliile montate pe geamurile mașinii!”. Ce riscă șoferii

Din cauza căldurii din timpul verii, care poate face ca în interiorul unui autovehicul staționat temperatura să ajungă și la 60 de grade Celsius, mulți șoferi aleg să monteze folii pe geamurile mașinii, acestea având rolul de a reflecta lumina, razele solare și chiar de a reține radiațiile UV, informează Registrul Auto Român (RAR).

Sursa citată avertizează însă că legislația din România a fost actualizată, pentru a se alinia la standardele europene, și prevede câteva reguli care trebuie respectate de către toți cei care intenționează să achiziționeze acest tip de folii.

 Potrivit RAR, cele mai importante sunt următoarele:

1.Elementele sau procedeele de diminuare a transparenţei geamurilor trebuie să fie certificate și marcate corespunzător, iar aplicarea acestora este permisă numai în ateliere autorizate, care sunt obligate să elibereze după montaj certificatul de conformitate (identifică tipul foliei, vehiculul și atelierul) și certificatul de garanție.

2. Geamurile aflate în câmpul de vizibilitate principal al conducătorului auto trebuie să asigure o transparenţă de cel puţin 70%. Câmpul de vizibilitate principal al vehiculului este format din parbriz, geamurile laterale faţă şi luneta. În cazul în care vehiculul este dotat şi cu oglindă laterală dreapta, luneta nu mai face parte din câmpul de vizibilitate principal. Pentru geamurile care nu fac parte din câmpul de vizibilitate principal nu există impusă o limită a gradului minim de transparență, însă dacă acestea au o transparență modificată față de cea stabilită prin marcajul inițial de omologare, se urmărește ca stratul aplicat ulterior să fie uniform și să nu creeze distorsiuni.

3. Foliile pot fi montate pe toate geamurile autovehiculelor, cu exceptia parbrizului, dar numai dacă sunt respectate condițiile de montaj menționate la punctul 1 și numai dacă este asigurată transparența minimă precizată la punctul 2.

Potrivit experților RAR, multe dintre mașini sunt dotate de producător cu geamuri laterale tratate, care au o transparență de 75-85%. În aceste condiții, șoferii români sunt sfătuiți să ia în calcul și acest aspect atunci când optează pentru montarea foliilor pe geamurile laterale din față.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray