2019-09-23 13:03

Avertizare ANM: Ploi, lapoviţă, ninsori şi vânt puternic în 20 de judeţe din ţară

 |  11:02
Avertizare ANM: Ploi, lapoviţă, ninsori şi vânt puternic în 20 de judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben, valabilă în 20 de judeţe din nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării, unde în intervalul luni după-amiază - marţi seară vor fi ploi, lapoviţă şi ninsori. De asemenea, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50-60 de kilometri pe oră.

Avertizarea ANM cod galben a fost emisă pentru judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, fiind valabilă de luni, ora 15.00, până marţi, la ora 20.00.

"În intervalul menţionat, în regiunile estice şi sud-estice vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50-60 km/h. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp, iar în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, pe arii restrânse, 40-50 l/mp", a precizat ANM.

Potrivit sursei citate, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray