2019-09-15 15:42

Avocatul Poporului cere soluții pentru romii evacuați din Eforie

 |  13:31
Avocatul Poporului cere soluții pentru romii evacuați din Eforie

Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a primit o nouă recomandare de la Avocatul Poporului, privind evacuarea, fără soluţii alternative de relocare, a unui număr de aproximativ 30 de persoane de etnie romă.

Recomandarea are în vedere recurgerea de către autorităţile locale din Eforie la evacuarea, fără soluţii alternative de relocare, a unui număr de aproximativ 30 de persoane de etnie romă, în prezent cu domiciliul într-un fost internat din str. Mihai Viteazul nr. 80, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Actuala recomandare vine după o nouă anchetă efectuată de către Avocatul Poporului, prin experţii din cadrul Biroului Teritorial Constanţa, în urma petiţiei adresate instituţiei de organizaţia Amnesty International (în 30 aprilie 2015). Avocatul Poporului a constatat că "autoritatea locală din oraşul Eforie procedează pentru a doua oară la o evacuare forţată pentru aceeaşi categorie de cetăţeni", încâlcând art. 16 şi art. 47 din Constituţia României privind egalitatea în drepturi şi dreptul la un nivel de trai decent şi obligaţiile internaţionale asumate de România în materie de locuinţe.

În plus, în urma anchetei s-a constatat că Primăria Oraşului Eforie nu a respectat prevederile art. 26, din capitolul II, partea 1 din Normele Metodologice din 2000 de punere în aplicare a Legii locuinţei nr.114/1996 şi nu a prevăzut în bugetul local fonduri pentru construirea de noi locuinţe sociale sau pentru achiziţionarea de locuinţe de necesitate.

În recomandare s-a solicitat primarului oraşului Eforie să ia măsuri de relocare pentru familiile care au fost evacuate, asigurându-le un adăpost de bază/locuinţă adecvat, să ia măsurile necesare în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, astfel încât să fie respectate drepturile copiilor proveniţi din familiile care au fost evacuate, să prevadă fonduri în bugetul local pentru construirea de noi locuinţe sociale şi achiziţionarea de locuinţe de necesitate şi să reia proiectele în vederea accesării de fonduri europene pentru construirea de locuinţe sociale sau să atragă fonduri din alte surse în condiţiile legii.

Avocatul Poporului a cerut Primarului Oraşului Eforie să informeze instituţia în privinţa măsurilor luate. Aproximativ 80 de persoane de etnie romă au fost evacuate în ultima săptămână a lunii septembrie de pe un teren de lângă Eforie Sud, unde stăteau ilegal în locuinţe improvizate.

Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, declara atunci, că acţiunea a fost una legală pentru că persoanele respective ocupau acel teren abuziv de mai mulţi ani, pentru un număr de 20 de persoane dintre cele evacuate, primăria anunţând că va cauta adăposturi temporare.

Treizeci de persoane au fost cazate în fostul internat al liceului din Eforie, însă autorităţile locale i-au evacuat apoi şi de-acolo.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-03



Parerea ta...

PT. ”SOLUȚII SUNT”
04 Iul 2015

DA-N ”REGAT”, ÎN KYZDANU MĂ-TII, ”DĂ” CE N-AR FI ...”RE-LOCAȚI” GAROII? MAI CU SEAMĂ CĂ ”DĂ SORGINTE” CAM ”DĂ PĂ” ACOLO-S! PANIMAIȘ?
DA DE CE-N REGAT,
04 Iul 2015

da-te in KAKAT! In India, ragusesc?! Da sorginte de pe-acolo e doamna ma-ta, cam de unde tot parlesti!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray