2019-08-25 17:21

Blog pe hârtie: GENERAŢIA DE SACRIFICIU

 |  16:56
Blog pe hârtie: GENERAŢIA DE SACRIFICIU

Este cel puţin ciudat să scriu această postare în anul 2016. Este ciudat să scriu după 15-20 de ani despre o perioadă a vieţii mele, care, desprinsă din melanjul anilor poate fi considerată ca fiind căzut în desuet. Căzută în desuet, la fel ca şi subiectul în sine. Amintirea sau mai bine zis nostalgia anilor îmbrăcaţi în praful uitării, este poate mai dulce decât visul efemer al dorinţelor încă neîmplinite, iar perioada rememorata este cu siguranţă piatra de temelie a construcţie mele umane.

Am auzit mult timp după Revoluţie, sintagma “generatie de sacrificiu” şi fără să am la momentul respectiv multe argumente, totuşi, nu am fosta de acord cu ea. Am auzit-o sub formă de regret. Am auzit-o sub formă de scuză. Am auzit-o spusă de oameni care sunt convins că nu o înţelegeau. Se referea la generaţia celor care au prins, fără voia lor, un loc în trenul schimbării din decembrie ‘89. Se referă la noi, cei cărora destinul le-a dat un bilet şi şansa, poate unică de a trăi în două lumi, pe cât de succesive pe atât de diferite. Generaţia de sacrificiu eram noi dei care am prins o perioadă mai lungă sau mai scurtă “Epoca de Aur”, adică perioada comunistă şi care am intrat brusc în epoca capitalismului.

Departe de mine încercarea de a face o comparaţie între doctrinele politice care au guverat ţara, cu atât mai puţin de a spune dacă era “mai bine înainte” sau mai rău acum. Singura comparaţie o fac vis-a-vis de copilăria trăită de mine şi cu siguranţă împărtăşită de mulţi dintre voi, de adolescentă şi perioada critică de formare a omului şi copilăria pe care trebuie un copil din zilele noastre s-o “înghită nemestecată”.

Am fost numiţi “genereatia cu cheiea la gât”, o metaforă pe cât de frumoasă, pe atât de interesantă. Pentru cei mai tineri, care nu înţeleg de unde vine partea cu “cheia la gat”, le pot spune doar că, în vremea copilăriei mele nu aveam bone, nu aveam after school, iar cei care erau mai puţin privilegiaţi şi ai căror părinţi lucrau în schimburi sau al căror program de muncă se termină cu mult după orele noastre de scoală, mergeau acasă singuri, fără şofer, taxi sau linii expres şi îşi organizau singuri programul.

Sunt de părere că, caracterul omului se formează în copilărie şi se cimentează în adolescenţă. Cred cu tărie ca noi, nu am fost o generaţie de sacrificiu. Am fost o generaţie privilegiată. O generaţie care din păcate nu o să mai existe niciodată.

Socializarea venea de la sine, prin joacă în spatele blocului. Respectul, trăsătura de caracter esenţială indiferent de vârstă, era impus şi cu timpul însuşit prin joacă cu cei mai mari, prin lacrimile de dezamgire pe care le înecam atunci când eram trimişi să ne jucam cu cei de vârsta noastră şi eram invariabil excluşi din “grupul elitist al celor mai mari”. Caracterul se forma prin nevoia de a ne descurca singuri (evident în probleme minore şi de cele mai multe ori copilăreşti).

Satisfacţia reuşitei la treapta (indiferent că era prima sau a două) era de cele mai multe ori răsplătită cu câteva ore în plus de joacă sau o plimbare în parc alături de colegi, iar aceasta răsplată umplea sufletul copilăriei de o bucurie greu de suportat!

Genunchii şi coatele julite, vânătăile inevitabile sau ochii înlăcrimaţi de drame adolescentine, nu au fost niciodată adevărate traume, dar făceau parte din jocul inocent al copilăriei. Taberele şcolare nu erau “lagăre de concentrare” şi aşa cum erau ele, cu nişte condiţii de cele mai multe ori precare, ne umpleau vacanţele, ne învăţau să fim buni colegi, ne legau prietenii şi mai mult decât toate ne-au făcut să trăim adevărate sentimente imposibil de redat în vorbe.

Trecerea de la un singur post de televiziune cu o emisie de maxim 5 ore pe zi, la două posturi şi mai târziu la 20, ne-a făcut să apreciem timpul şi calitatea lui. Desenele animate de care aveam parte în raţii mici şi sporadice ne-au dat sentimentul, evident în faza incipient,a de a putea aprecia “puţinul” în “marea copilăriei”.

Îmi este imposibil astăzi, să descriu unui adolescent, sentimentul şi bucuria de a citi “Cireşarii” pe o pagină îngălbenită. Diferenţele, poate uneori chiar critice, între cititul unei cărţi şi lectura pe tabletă sunt greu de acceptat astăzi.

Nu! Cu siguranţă nu am fost o “generaţie de sacrificiu!” În schimb îmi este dificil să numesc generaţia de azi şi cu atât mai greu, pe cea de mâine.

Este de neînţeles şi poate greu de explicat de ce, niciodată, jocurile de genul “Raţele şi vânătorii”, “Leapşa”, “Flori, fete şi băieţi” sau “Ţară,ţară vrem ostăşi” nu o să poată fi înlocuite cu acelaşi rezultat de jocurile video.

Niciodată, Playstation-ul, Nintendo sau XBox nu o să dezvolte imaginaţia, nu o să lege relaţii şi nu o să dezvolte spiritul copilăriei, aşa cum au făcut-o praştia,ţeava cu cornete, elasticul sau mult blamata ţeavă cu carbit pe care o furăm de pe şantirele comuniste care ne decorau oraşul.

Caracterul responsabil al unui copil, adolescent sau tânăr în devenire nu o să fie mai bine şi mai uşor dezvoltat de şoferi, limuzine,taxiuri sau maşini proprii (la vârsta majoratului) decât de statul la coadă la autobuz sau mersul în gaşcă la şcoală.

Îndemânarea noastră s-a format în timpul orelor de lucru manual, la care învăţăm să coasem, să vopsim, să tăiem. Azi din păcate au fost înlocuite de termenii soft, hard disk, laptop.

Nu ştiu ce este mai dureros. Regretul şi amintirea anilor copilăriei sau regretul că, copiii noştri nu o să poată savura bucuria unei copilării cu adevărat libere şi benefice pentru dezvoltarea lor ca şi oameni.

Cu riscul de a fi catalogat nostalgic şi lipsit de viziune modernă, cred, că noi, “generaţia cu cheia la gat” am avut parte de la viaţă, crescând în acele vremuri, de o educaţie şi de o construcţie morală şi spirituală mult superioară noii generaţii!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-06



Parerea ta...

CREIONUL CHIMIC:
06 Mar 2016

De obicei, refuz să mă gândesc la ce-a fost atunci...nu de alta, dar există riscul să mă ”mănânce” nostalgia, să cad în borcanul plin de ea și să nu mă mai scoată nimeni de acolo! Ce ”obicei”, domnule....să zgândărești generația celor cu ”cheia de gât” - Numai Dumnezeu știe câte chei am pierdut din pricina plăcerii învârtirii pe degetul arătător a sfoarii de care agăța ea...pârlita de cheie! Uneori o găseam cine știe la ce depărtare sau, DELOC! Mă certau părinții de fiecare dată și mă priveau ușor dintr-o parte, ca să se asigure că nu rămân într-o râlă și că în sfârșit am priceput cum că ea..cheia trebuie s-atârne de gâtul meu, nu de craca vreaunui copac sau aiurea...
CREIONUL CHIMIC:
06 Mar 2016

Nu știu de ce, dar eu poate și alții se simt ÎNCĂ făcând parte din generația de sacrificiu – în sensul turbării, tulburării vremurilor de după 89, care-a adus cu sine un capitalism sălbatic, de cumetrie (cum zice bine cineva…), generând o dezumanizare treptată a semenilor noștri, pornind de la politicieni până jos, la structurile cele mai de jos…născând o poftă de înnavuțire oneroasă ce-a dus la trecerea în derizoriu a bunului simț, măsurii, rușinii…adică la o dezinhibare care a (a)tras după sine drame, uneori tragedii! Spre exemplu, Vântu și-a permis să facă mișto de generația cheii atârnânde de gât, prin inducerea ideii că, dacă am preferat să fim sinceri și cinstiți, nu hoți ca ei, suntem/am devenit generația ”N-AM”…casă, masă, funcție și altele!
CREIONUL CHIMIC:
06 Mar 2016

Da…se poate, citindu-vă mai departe, să fi fost o generație TUTUȘI bogată în trăirea cu adevărat a copilăriei, a siguranței, a nevinovăției relațiilor de prietenie de pe-atunci, de copilărirea până destul de târziu…în ciuda vârstei adolescentine, lucru aproape dispărut azi, pentru copiii născuți după ”revoluție” care, parcă știu/sunt siguri că Moș Crăciun nu există încă din burta mamei, iar apariția lui Moș Nicolae este condiționată de cumințenia ori învățarea lor ”tradusă” prin notele din carnet sau de o atitudine ceva mai așezată, cel puțin până de sărbători!
CREIONUL CHMIC:
06 Mar 2016

Iar faptul că cei din zilele noastre, trebuie să-și ”înghită nemestecată” copilăria, arată un handicap nu al lor, mai degrabă al celor maturi, arătând și o vină generală, pornind de la părinți, educatori, învățători, profesori…copiii sunt asaltați din burta mă-sii cu stimuli, supra-stimuli, apoi după naștere – foarte tare din spate, ȘI mediatic, apoi social, prin găștile de școală sau de stradă. Ei, de când deschid ochii spre lume, văd desene animate violente, adesea îi vezi atârnați de gâtul unei mame care fumează sau vorbește într-un fel, orice și despre oricine, iar statul până la ore târzii alături de părinți, ora de culcare fiind depășită cu mult de ora 21.00 sau 22.00.
CREIONUL CHIMIC:
06 Mar 2016

Și-atunci…cum să se dezvolte creierul unui copil cum trebuie, când e asaltat fără de voie și la modul inconștient din partea unor părinți care-și spun problemele grave, serioase și nerezolvate… tare și fără perdea, pe motiv că-i mic/ă și nu știe sau se ”prinde” despre ce este vorba în propoziție când de fapt ei, știu totul..simțind cu sufletul cine pe cine iubește, sau urăște! Ce să mai spunem despre imaginile pline de violență, altele deocheate sau murdare de la televizor, care se revarsă ca o apă murdară peste ei…iar mama, tatăl sau bunicii sunt mulțumiți că nepotul/nepoata este atât de ”cuminte” în a înregistra de la o vârstă așa de fragedă…lucruri, senzații, sentimente și trezire de instincte, care-ar trebui să-și facă loc în viața lor mai târziu, după o discuție ori o pregătire prealabilă…
CREIONUL CHIMIC:
06 Mar 2016

Nu-i nimic, mai târziu un pic, trec pe smartphone sau tabletă de nu-i mai scoți nici cu poliția afară, că-i mai interesantă tableta, face-book-ul, selfiurile, etc…noii lor ”părinții/educatorii”, virtuali! În schimb noi, știu/mi-aduc bine-aminte că cea mai mare pedeapsă era sentința dată: ”o săptămână nu mai ieși afară!” în care ”muream” câte-un pic, vorbeam cu prietenii la telefon -:) și ăla restricționat, că ”venea” mult și iar o luam pe coajă! Dacă pedeapsa era dată când nu eram în vacanță ci la școală, era de bine – suplineam în pauza mare, cu jocul ”de-a frunza” ori a mingii de tenis lovită cu putere fie în perete școlii, fie dată celuilalt din față, ”racheta” fiind cartea de geometrie groasă, cartonată!
CREIONUL CHIMIC:
06 Mar 2016

Și da…mi-aduc aminte de cele câteva ore de emisie/zi, muzica inconfundabilă a ”bolboroselii”, adică a Telejurnalului de noapte, de desenele animate cam de 10 minute, filme rusești, bulgărești sau românești, documentare, etc…dar și de ”bătălia„ cumpărării de casetofoane, unii aveau magnetofoane, apoi de vide-uri, de întrecerea cu semicursierele, de excursii, tabere, etc…ehehe! Chiar a fost frumos…dintr-un anumit punct de vedere! În rest…cam s-a ținut POST – de mâncare de dulce (adică de carne de porc, găină sau ouă, unt sau smântână) și destul de frig – în case, în sălile de clasă și în mijlocele de transport în comun!
CREIONUL CHIMIC:
06 Mar 2016

Restul celor scrise de Dvs.…e frumos și duios (re)povestit, ceea ce mă-ncântă grozav, tot citindu-vă! Așa a fost și este…din fericire pentru noi și din păcate pentru cei de după noi! Am fost privilegiați datorită stimulării dpdv cerebral, intellectual…noi ne întreceam ALTFEL, nu ca cei de azi..superioritatea era dată de CALITATEA a ceea ce înmagazinai în creieraș, de ceea ce reușeai să transmiți prin vorbă, port, impunând într-un mod natural, respect!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray