2019-07-23 18:41

Bucureştiul a mai pierdut un parc

 |  21:01
Bucureştiul a mai pierdut un parc

P24

Proprietarul care a câştigat în instanţă retrocedarea unei părţi din Parcul Gârleanu a împrejmuit terenul. Gabriela Firea promite că va lua măsurile necesare ca parcul să fie redat bucureştenilor în cel mai scurt timp, dar Municipalitatea îşi încalcă promisiunea faţă de proprietar. Soluţia agreată de ambele părţi la un moment dat a fost un schimb de terenuri cu 600 de mp în plus în favoarea proprietarului. Terenul propus este pe strada Vulcan Judeţul, nr. 22-26, dar este afectat de reţeaua de termoficare, circuit primar, RADET fiind de acord cu relocarea acesteia, cu condiţia ca toate cheltuielile să fie suportate de proprietarul terenului, circa 400.000 euro. Pe terenul din Parcul Gârleanu s-a construit şi o biserică, dar Curtea de Apel a anulat autorizaţia. Situaţia trenează de 8 ani.

Bucureştiul a mai pierdut un parc
zoom

Povestea Parcului Gârleanu începe în 2009, când terenul a fost retrocedat proprietarului de drept. Cu circa trei săptămâni în urmă, terenul a fost împrejmuit cu gard, pentru care au fost obţinute avizele necesare. Astfel, accesul este intezis publicului pe spaţiul verde. Cetăţenii din zona bulevardului Unirii au protestat îndelung pentru păstrarea parcului, dar Primăria Sectorului 3 şi cea a Capitalei au tergiversat soluţionarea cererii lor. Radu Constantin Pîţac, cetăţean român cu domiciliul în SUA, şi-a arătat disponibilitatea de a face un schimb de terenuri cu Primăria Capitalei, mai ales că terenul este inventariat la spaţii verzi, iar oamenii din zonă ar pierde singura oază de verdeaţă. Dan Trifu, vicepreşedinte EcoCivica, ONG care luptă de mai bine de 8 ani pentru salvarea parcului, spune că discuţiile cu Primăria Capitalei pentru schimbul de terenuri s-au impotmolit. “Proprietarul are hotărâre judecatorească de evacuare a mobilierului din parc şi de împrejmuire a terenului. Are şi autorizaţie de construire. La momentul actual suntem în negocieri cu Primăria Capitalei privind schimbul de terenuri întrucât s-a indentificat un teren ce poate fi dat la schimb. Nu se înţeleg deocamdată asupra suprafeţei terenului ce urmează să fie dat la schimb. Este o dispută foarte aprinsa în cadrul direcţiilor din Primărie, deoarece ei spun că nu doresc să-i dea mai mult decât echivalentul suprafeţei pe care o are în momentul de faţă. El vrea cu 600 mp în plus. A spus că trebuie să mute magistrala RADET, ceea ce costă cam 400.000 de euro, a iertat Primăria Sectorului 3 de acea executare, alte 400.000 de mii de euro, şi astfel s-ar echilibra situaţia. El nu a mai executat Primăria Sectorului 3 tocmai în speranţa că Primăria Generală îl va compensa corect şi repede, dar durează de peste 8 ani”, comentează Dan Trifu, vicepreşedinte EcoCivica,

Intervenţia lui Firea

Primarul General, Gabriela Firea susţine că a dispus direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei să definitiveze documentaţiile pentru schimbul de terenuri între Municipalitate şi proprietar, astfel încât spaţiile verzi şi locurile de joacă din strada Gârleanu să fie redate bucureştenilor. “Trebuie să punem punct odată pentru totdeauna acestei incertitudini care trenează de mai bine de şase ani. Vreau să îi asigur pe locuitorii sectorului 3 şi nu numai, că, în calitate de primar general voi ţine întotdeauna cont de interesele celor pe care îi reprezint şi de aceea voi susţine cu tărie că parcul Gârleanu trebuie să aparţină cetăţenilor şi că legea trebuie respectată. Voi căuta, împreună cu echipa mea de specialişti, soluţiile potrivite şi legale pentru ca acest schimb de terenuri să poată fi făcut în cel mai scurt timp”, a declarat Gabriela Firea. Municipalitatea discută cu proprietarul terenului din str. Gârleanu (2.914 mp) pentru a-i da la schimb un teren de 3.324 mp în strada Vulcan Judeţul, în loc de 3.990 mp aşa cum se stabilise.

Istoricul retrocedării

Bucureştiul a mai pierdut un parc
zoom

Terenul în suprafaţă de 2.914 mp din str. Emil Gârleanu nr. 5, din sectorul 3, a fost restituit în natură fostului proprietar prin Dispoziţia Primarului General din 9 iunie 2009. Pe acest teren, Primăria Sectorului 3 a amenajat spaţii verzi şi spaţii de joacă. Conform Direcţiei de Urbanism din cadrul PMB, terenul este inclus într-o zonă amenajată ca spaţiu verde, cu locuri de joacă, inventariat în Registrul Spaţiilor Verzi. Direcţia de Mediu din PMB a cerut păstrarea acestui teren cu funcţiunea de spaţiu verde, având în vedere “rolul important al spaţiilor verzi în creşterea calităţii factorilor de mediu şi creşterea sănătăţii populaţiei”. Soluţia Municipalităţii, agreată de proprietar, a fost un schimb de terenuri, propunerea fiind în strada Vulcan Judeţul, nr. 22-26. Terenul este afectat de reţeaua de termoficare, RADET fiind de acord cu relocarea, cu condiţia ca toate cheltuielile să fie suportate de proprietarul terenului.

În 2010, la presiunile oamenilor, primarul Sorin Oprescu a promis că va expropria terenul ca acesta să rămână parc. „Am fost obligat de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să retrocedez acest teren. Trebuia să respect legea. În plus, în 2002 când terenul a fost notificat pe Legea 10, aici nici nu era parc. Foarte bine că s-a făcut parc. I-am scris domnului primar Negoiţă, să încercăm împreună să găsim un teren echivalent că să-i dăm proprietarului la schimb. Vă promit că voi face tot posibilul să rămână parc. Mai puţin partea pe care se va construi biserica. Acolo este dată deja o autorizaţie de construire şi nu am ce face”, a declarat Oprescu la vremea respectivă. Curtea de Apel Bucureşti a anulat în aprilie 2015 autorizaţia de construire emisă de Primăria Sectorului 3 în 2011 pentru ridicarea bisericii din Parcul Emil Gârleanu. Sentinţa este definitivă. Cu toate acestea, biserica este aproape gata, iar pentru ridicarea ei au fost tăiaţi mai mulţi copaci.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray