2020-07-10 03:29

Bucureștiul, îngropat de gunoaie

 |  10:41
Bucureștiul, îngropat de gunoaie

Premierul Ludovic Orba a declarat luni la Formul Capitalului Românesc că gropile de gunoi nu vor mai face faţă deşeurilor colectat din capitală, acest lucru fiind valabil şi pentru alte localităţi. Costurile unei platforme va depăşi costul transportului deşeurilor, a mai spus acesta.

Sectorul 1

Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor a admis contestația făcută de firma Romprest la licitația de 1,15 miliarde lei organizată de Primăria Sectorului 2 pentru delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale și deszăpezirea căilor publice, pentru următorii 7 ani. Romprest acuza că în caietul de sarcini se cere o cifră de afaceri mult prea mare, 305.000.000 lei pe ultimii 3 ani, o perioadă mult prea scurtă pentru obținerea autorizației de mediu pentru stația de sortare și pentru construirea acesteia, dar și cerințe care ar produce pierderi financiare, de exemplu că utilajele de deszăpezire să nu poată fi folosite vara în alte activități. Contestatarul este de părere că aceste condiții erau de natură să consolideze monopolul agentului economic care prestează în prezent serviciul, respectiv Supercom. CNSC a admis în mare parte toate observațiile contestatarului, iar Primăria le-a îndreptat.

Mai grav, este ca Sectorul 1 are o groapa de gunoi plina ochi. Patronul unei societăți comerciale aflate în proces cu Primăria Sectorului 1 lansează o acuzație fără precedent: datele personale ale locuitorilor sectorului, luate din listele electorale, au fost folosite abuziv, fiind prezentate ca liste de susținere pentru închiderea unei gropi de gunoi.

Florin Pascu, director general al societății Iridex Group, a reclamat la Autoritatea Electorală Permanentă, la cancelaria primului-ministru și la Ministerul de Interne un fapt extrem de grav.

Premierul a spus că deşeurile colectate depăşesc capacitatea platformelor iar investiţia într-o platforma va depăşi chelutilele de management al gunoiului. 

„La cantitatea de gunoi care se ridică din Bucureşti, în curând nu o să mai existe gropi de gunoi, nici platforme unde să poată să fie depozitat gunoiul ăsta. Lucrul ăsta e valabil în multe localităţi. Se ajunge în nişte situaţii în care costul transportului gunoiului scos din oraşe este mai mare cumulat decât costul necesar ca să faci investiţia într-o platformă care să îndeplinească condiţiile legale”, a declarat Orban. 

Ludovic Orban a adugat că accesul la gropile de gunoi este „dificil”. 

„Aici în Bucureşti e interesant ce s-a întâmplat. Unii ridică gunoiul, îl duc la o groapă de gunoi, şi accesul la groapa de gunoi a cuiva care vrea să proceseze este relativ dificil. Mare parte şi din cauza modului în care se colectează”, a subliniat Orban. 

Orban, despre amenzile în selectarea colectiva a deşeurile: Autorităţile locale nu au „cojones”

Premierul Ludovic Orban a folosit luni, la Formul Capitalului Românesc, un termen licenţios pentru a defini activitatea autorităţilor locale în privinţa colectării selective a deşeurilor, acestea fiind lipsite de "cojones" în a da amenzi, înaintea alegerilor locale de anul viitor. 

„Multe autorităţi iau decizia să facă colectare selectivă, impun amenzi pentru cetăţenii care nu participă la colectare selectivă, în timp ce alte autorităţi, mai ales că sunt alegeri anul acesta, nu au cojones”, a afirmat premierul. 

Premierul a punctat în continuare faptul că nu sunt reglementate amenzile în mod clar în domeniul colectării selective a gunoiului. „Din punct de vedere al reglementării, nu există nişte penalităţi pe deoparte pentru autorităţi locale şi pentru cetăţenii care nu participă la colectare selectivă sau stimulente care să-i determine să realizeze procesul de colectare”, a afirmat Ludovic Orban.

Depozitele de deşeuri din jurul municipiului Bucureşti reprezintă de foarte mulţi ani o problemă atât pentru cetăţenii care se plâng de mirosul insuportabil din timpul verii, cât şi pentru mediul înconjurător. Organizaţiile neguvernamentale susţin că societăţile care administrează gropile de gunoi nu respectă standardele în materie de operare a acestora, că instituţiile statului cu atribuţii în domeniu nu realizează verificările necesare sau le fac doar în interesul operatorilor, că primăriile se gândesc doar la interesul material - prestarea serviciului - şi mai puţin la cetăţeni. 

Operatorii depozitelor de deşeuri susţin că îşi desfăşoară activitatea legal şi atestă acest lucru cu documente: analize de laborator, inclusiv autorizaţii integrate de mediu. 

Patronul unei societăți comerciale aflate în proces cu Primăria Sectorului 1 lansează o acuzație fără precedent: datele personale ale locuitorilor sectorului, luate din listele electorale, au fost folosite abuziv, fiind prezentate ca liste de susținere pentru închiderea unei gropi de gunoi.

 

Sector 2

 

Supercom SA este una dintre afacerile de succes din domeniul colectării și tratării deșeurilor menajere. Afacerea s-a ridicat mai ales în urma contractelor cu primăriile și consiliile județene conduse de PSD. Cel mai important contract al acestei societăți este în Sectorul 2 al Capitalei. Înțelegerea încheiată acum un deceniu, riscă să fie prelungită pe 20 de ani contra unei sume care se apropie de un miliard de euro.

Firma condusă de un fost parlamentar social-democrat, Ionel Ciuclea, a reușit să încheie în ultimii ani contracte în localități controlate administrativ tocmai de acest partid.

Pe lângă mega-afacerea din Sectorul 2, Supercom a mai încheiat contracte în Bistrița-Năsăud, Hunedoara sau Gorj. Reprezentanții companiei pe care i-am contactat susțin că toate contractele au fost încheiate corect. Firmele concurente susțin că a contat mult și afinitatea PSD pentru această companie de colectare a gunoiului.

Context, mega contractul pregătit în Sectorul 2

Supercom SA este aproape sa primească cel mai avantajos contract din România pentru strângerea gunoiului. Primarul Sectorului 2, Mihai Toader, vrea să se asocieze cu Supercom SA pentru administrarea gunoiului. Mai exact, Supercom face pe cheltuiala sa o groapă de gunoi de 45 de milioane de euro, iar primăria îi oferă la schimb concesionarea serviciului de colectare și tratare a gunoiului la această stație pe următorii 20 de ani.

În acest an, Primăria Sector 2 intenționa să ofere concesiunea serviciului pe o perioada de șapte ani pentru 1,1 miliarde de lei. ”Pe 20 de ani, suma plătită de la bugetul public către Supercom cred că ar ajunge la 4 miliarde de lei, poate chiar spre un miliard de euro”, a estimat supărat un consilier local USR.

Contractul de un miliard de euro pe care îl vrea Supercom SA în sectorul 2 este în parte aplicat acum și în județul Hunedoara.

Doar că în județul din Ardeal, groapa de gunoi a fost făcută chiar de autoritățile județene și nu de Supercom. Doar că această groapă a fost dată în administrare către Supercom prin încredințare directă în regim de urgență.

Unitatea de colectare a deșeurilor a fost realizată cu 173 de milioane de lei de Consiliul Județean (CJ). După ce a fost finalizată cu fonduri europene, stația de colectare a gunoiului de la Bârcea Mare a fost cedată practic gratuit Supercom SA în 2017. ”S-a invocat o stare de necesitate, de urgență. Că dacă se făcea licitație, stăteau oamenii cu gunoiul de stradă. În 2018, acest contract a fost prelungit”, ne-a explicat un consilier local. Spre exemplu, în județul Hunedoara, Supercom a avut mai mereu câștig de cauză atunci când a venit vorba de atribuirea directă sau în regim de urgență a unor contracte. Județul este păstorit de baronul PSD, deputatul Laurențiu Nistor.

Sector 3

Primăria Sectorului 3 ridică o stație de sortare a gunoaielor la 100 de metri de casele oamenilor din Cățelu! Construcția a început în mai 2019, după ce primarul Robert Negoiță anunțase din 2018, în repetate rânduri, că dorește să achiziționeze o stație de sortare a deșeurilor municipale. 

Terenul este la doar 100 de metri de curțile oamenilor din satul ilfovean, aliniate străzii Viilor din localitate. “În total, stăm 1.000 de oameni în zonă”, spun vecinii construcției. “1.000 de persoane pe care nimeni nu le-a întrebat, măcar, dacă sunt de acord cu așa ceva în spatele locuințelor lor, unde mulți se relaxează în grădini și livezi”. Care ar fi distanța optimă față de care să fie amplasată noua hală? Conform Articolului nr. 11 din Ordinul nr. 119/2014 privind normele de igienă, “distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației”, rampele de transfer deșeuri trebuie amplasate la măcar 200 de metri de locație. 

Sector 4

Gunoiul, luat cu remorcă de la ADP

În timp ce edilul Băluță a anunțat că există un contract de salubrizare, firma Rosal este ca și inexistentă în sector. Ziua și noaptea, ghenele de gunoi sunt golite de oameni fără salopete și cu mașini cu remorcă, potrivit imaginilor surprinse de reporterii PUTEREA. În majoritatea cazurilor, gunoiul este luat noaptea, pentru ca oamenii sa nu vadă că nu sunt mașini pentru salubrizare. Mașinile de salubrizare speciale sunt o raritate în sector. Mai mult, colectarea separată este inexistentă, deși ea este obligatorie de la 1 iunie 2019.

„Cu o miză de 387,5 milioane lei, contractul de salubrizare din sectorul 4, pentru următorii patru ani, îl face pe Băluță să se bâlbâie într-un lung șir de ilegalități și incompetență. Iată, pe scurt, momentele principale ale unui film prost, care îl are ca protagonist pe Băluță, și din care locuitorii sectorului 4 rămân cu buza umflată și buzunarele golite:

- După ce s-a chinuit vreo 2 ani să facă o banală achiziție publică, timp în care instanțele judecătorești i-au dat peste mâini arătându-i ilegalitățile, în decembrie 2018 reușește să semneze un acord cadru cu Rosal Grup pentru salubrizarea sectorului;

- În doar 7 luni (ianuarie-iulie 2019) de la începerea activităților de salubrizare cu noul prestator, schimbă prevederile înțelegerii inițiale prin 3 acte adiționale, fără aprobarea consiliului local;

- În loc să ceară consiliului local să numească o comisie pentru negocierea tarifului de salubrizare, investește de la sine putere o comisie de negociere, făcând abstracție de orice idee de transparență, care, apropo, este cerută de legislația din domeniu;

- Contrar tuturor prevederilor legale din domeniu, în cele 7 luni, Comisia sau primarul nu prezintă Consiliului Local costurile care au stat la baza tarifului plătit de primărie prestatorului;

- Prin Actul Adițional nr. 1 introduce activități care nu au fost solicitate în procedura inițială de licitație pentru a fi ofertate de toți participanții. Astfel, activitatile de tipul „răzuit rigole” și „spălat manual” au fost plătite deși nu făceau parte din documentația de atribuire;

- Prin Actul Adițional nr. 2 și contrar prevederilor acordului cadru inițial, pe care însuși pesedistul Băluță l-a semnat în decembrie 2018 și care exclude orice modificare retroactivă, va veni în fața consiliului local și va cere în ședința de luni, 15 iulie, o majorare cu 23% a tarifului plătit prestatorului din banii locuitorilor sectorului cu aplicare din luna.....aprilie 2019;

- Actul Adițional nr. 3 introduce noi operațiuni de salubrizare care nu au fost solicitate în faza de atribuire a contractului, afectând grav în acest fel principiile pieței concurențiale; Prin proiectul de hotărâre pe care îl propune spre dezbatere și vot în ședința consiliului local de luni, 15 iulie 2019, Băluță realizează că a făcut o întreagă sarabandă de ilegalități și vrea să scape printr-un vot favorabil al consilierilor locali, care aparent i-ar asigura absolvirea de toate nelegiuirile făcute în ultimele 7 luni.

Iată cât au plătit locuitorii sectorului 4 în tot acest timp pentru diferite operațiuni de salubrizare:

- Răzuire de rigole - 96,5 lei/100 mp;

- Spălat manual din furtun - 16,4 lei / 100mp;

- Colectarea cadavrelor animale - 152,9 lei/kg;

- Colectarea separată și gestionarea deșeurilor menajere - 294 lei/tona fracție umedă;

- Colectarea separată și gestionarea deșeurilor menajere - 290,6 lei/tona de deșeuri reciclabile;

- Măturat manual - 4,51 lei/100 mp;

- Curățat manual zăpadă - 21,8 lei/oră/om;

- Utilaj multifuncțional pentru străzi înguste (plug și material

antiderapant) - 322,6 lei/oră/utilaj;

- Îndepărtare /eliminare zăpadă prin topire - 3.482,2 lei/oră/utilaj.

Domnule Băluță, vă solicit imperativ ca în ședința de luni să prezentați consiliului local un raport complet cu: situația lucrărilor de salubrizare prestate de Rosal Grup, a plăților efectuate de primărie în cele 6 luni de contract, modul de stabilire a tarifului de salubrizare și procesele verbale ale întâlnirilor dintre prestator și comisia de negociere pe care ați instituit-o.

În caz contrar, în termen de 48 de ore voi sesiza Curtea de Conturi și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice pe tema suspiciunilor rezonabile de ilegalități privind derularea acestui contract", a scris Răzvan Sava, consilier local Sector 4, pe pagina sa de Facebook.

Sector 5

”Salubrizare FAPTE SA” și conține cuvîntul ”Fapte”, folosit ca slogan de primarul Daniel Florea, este noua firma de salubrizare infiintata de primarul Sectorului 5, Daniel Florea. Străzile din Sectorul 5 al Capitalei sunt pline de gunoaie. Mai mulți cititori Libertatea ne-au semnalat că deșeurile nu au mai fost ridicate de câteva zile, iar de pe unele străzi, chiar de săptămâni întregi. Sacii de gunoi împrăștiați au ajuns să blocheze locuri de parcare și accesul pietonilor pe trotuar. Salubrizarea în sector este asigurată, cel puțin teoretic, de REBU și SSB, iar de la 1 octombrie serviciul va fi preluat de Amenajare Edilitară și Salubrizare SA, o firmă a Primăriei Sectorului 5. 

În prezent, salubrizarea în Sectorul 5 este asigurată de REBU și Servicii Salubritate București SA, după ce contractul cu Rosal a expirat în luna august. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, de la 1 octombrie serviciul de curățenie va fi preluat de Amenajare Edilitară și Salubrizare SA, o firmă a primăriei, despre care Libertatea a mai scris în trecut. Este aceeași firmă care voia să plătească 54 de milioane de euro companiei Star Pro Center INTL pentru amenajarea a 34 de locuri de joacă și spații verzi. 

Sector 6

Sectorul din Capitală în care poți face bani din gunoi, dacă colectezi separat. 

Aleșii locali ai Sectorului 6 al Capitalei au aprobat ieri, în cadrul ședinței Consiliului Local Sector 6, Regulamentul privind organizarea salubrizării în sectorul 6 al Capitalei, dar și de organizare a unei licitații privind atribuirea contractului de gestionare a salubrizării din sectorul 6 al Capitalei. 

Potrivit edilul Sectorului 6 al Capitalei, Gabriel Mutu, este nevoie de acest regulament pentru a responsabiliza oamenii și pentru a respecta natura. 

„Taxa unică de salubrizare este necesară, pentru că am ajuns ca o parte din locuitorii sectorului 6 al Capitalei sa achite și pentru cei care nu plătesc. Așa, va plăti toată lumea și nu vom avea situații în care unui duc gunoiul la publele altora. 7.11 lei plus tva este tariful din prezent și noi solicităm 8,45 de lei, valoarea serviciului prestat plus tva.

Logica este simplă, trecem de la o metodă de colectare care se facea în funcție de dorința unor cetățeni de aș face contract la obligativitatea de a avea contract. Din datele furnizate de operator, aveam 200.000 de persoane plătitoare, în timp ce avem 400.000 de persoane generatoare de deșeuri. Aici se adaugă alte 10.000 de persoane juridice care nu prea au contract. Nu se poate așa ceva. De aceea și găsim saci de gunoi pe la stâlpi de iluminat. Acum un an și jumătate am inițiat această procedură, după ce PNL a lăsat caietul de sarcini în aer. Am plecat de la acea propunere și am corectat toate carențele. Este muncă de un an și jumătata. Vizavi de taxa zero, a fost un deziderat. Absolut toți politicenii au făcut această promisiune. Diferența este că s-a pus în practică în mandatul meu”, a explicat edilul Gabriel Mutu în cadrul ședinței CL-ului care a avut loc ieri. 

Cine va câștiga dacă colectează separat

Potrivit edilului, diferența este că cei care colectează separat minim 33%- nu vor mai achita producerea deșerurilor menajere, ba chiar ar putea câștiga bani. 

„Sectorul 6 este singura primărie care implementează corect legea salubrizării. 600 de asociatii fac colectare separata din cele 2000 de asociații existente. Operatorul de salubrizare cântărește și se asigură că se scade costul din contul asociației. Vor fi saci de gunoi cu coduri de bare, pubele cipate. Vor fi cântare electronice. Trebuie să înțelegem că nu putem să nu aplicăm principiul poluatorul plătește”, a mai explicat edilul sectorului 6.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz