2019-11-17 00:23

Buzău: Mai mulţi şoferi au rămas blocaţi peste cinci ore din cauza zăpezii. Un alt drum judeţean, închis

 |  09:36
Buzău: Mai mulţi şoferi au rămas blocaţi peste cinci ore din cauza zăpezii. Un alt drum judeţean, închis

Mai mulţi şoferi au rămas blocaţi cu maşinile în zăpadă timp de peste cinci ore, pe un drum judeţean din Buzău. De asemenea, un alt drum judeţean a fost închis, după ce un tir şi un microbuz au derapat din cauza zăpezii şi au blocat şoseaua.

Citeşte şi: 

Autorităţile locale au precizat că, şoferii a două autotrenuri şi un bărbat aflat la volanul unui autoturism au solicitat marţi noapte ajutor prin 112, deoarece nu au mai putut înainta din cauza zăpezii adusă de vânt pe şosea, pe drumul judeţean 102H, în localitatea buzoiană Amaru.

Astfel, autorităţile judeţene au luat legătura cu societatea care se ocupă de deszăpezirea drumului judeţean, care a trimis în zonă un utilaj şi a reuşit să rezolve situaţia. În intervalul de peste cinci ore cei trei şoferi au stat blocaţi cu maşinile în zăpadă.

Totodată, DN 2B, care face legătura între Buzău şi Brăila, a fost închis, marţi seară, în jurul orei 21.00, după ce un tir şi un microbuz cu trei persoane la bord au derapat şi au blocat şoseaua.

Responsabilii de la secţia Drumuri Naţionale Buzău au intervenit cu patru utilaje de mare tonaj şi după mai bine de trei ore au reuşit să deblocheze drumul.

De asemenea, miercuri dimineaţa, mai mulţi şoferi au semnalat apariţia poleiului pe DN 2 (E85), în localitatea Oreavu şi pe DN 2B, în zona localităţilor Gălbinaşi şi Vizireni. În urma sesizărilor primite, mai multe utilaje au fost trimise în zonă, unde au împrăştiat material antiderapant.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-12-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray