2020-01-26 11:05

Captură în Vama Giurgiu: 242.000 de euro, ascunşi pe corpul unei femei

 |  11:51
Captură în Vama Giurgiu: 242.000 de euro, ascunşi pe corpul unei femei

Poliţiştii de frontieră de la Giurgiu au descoperit, ascunsă pe corpul unei femei, cetățean român, suma totală de 242.000 euro, a cărei legalitate nu a putut fi justificată

Potrivit unui comunicat de presă oficial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, în data de 04.12.2019, ora 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România, cetățeanul sirian H.A., în vârstă de 37 ani, împreună cu acesta călătorind și soția sa, cetățeanul român H.N., în vârstă de 38 de ani.   

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului şi persoanelor, ocazie cu care au descoperit, ascunsă pe corpul femeii, suma totală de 242.000 de euro.  

La cercetări, cei doi soţi au declarat că banii le aparțin şi intenţionau să îi folosească pentru achiziţionarea unui apartament în Istanbul - Turcia. Deoarece nu a putut fi justificată legalitatea provenienței și destinația sumei de bani, aceasta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „evaziune fiscală”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9, lit. a. , din Legea 241/2005, și „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 49, alin 1., lit. a., din Legea 129/2019.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine