2019-07-18 08:18

Casa din Câmpul Moşilor: Povestea celei mai vechi case din Bucureşti, care poate fi încă locuită

 |  21:01
Casa din Câmpul Moşilor: Povestea celei mai vechi case din Bucureşti, care poate fi încă locuită

În zona străzii Spătarului sunt câteva dintre cele mai vechi case din Capitală, dar puţine au fost marcate de istorie. Se spune că proprietarii acestora au fost oameni cu duh, oameni buni la suflet, altfel construcţiile nu ar fi supravieţuit cutremurelor, prigoanei comuniste sau nepăsării chiriaşilor instalaţi în ele. Casa Melik este printre cele mai norocoase clădiri din Capitală, care a fost renovată periodic de proprietarii responsabili. În jurul ei s-au născut mai multe legende urbane, atât din împrejurări istorice, cât şi datorită proprietarilor. Din păcate, este puţin cunoscută publicului, din neglijenţa Ministerului Culturii, şi nu este trecută în nici un ghid turistic al oraşului.

Clădirea cunoscută sub numele de Casa Melik a fost construită în 1760 în Câmpul Moşilor, care era situat în afara oraşului în secolul XVIII-lea. Şi acum casa are un aspect impozant, dar pentru acea perioadă era de-a dreptul impresionantă. Ea a fost construită de un mare dregător din Ţara Românească, ce avea rang de spătar, una din cele 7 funcţii înalte în stat. Domeniul Spătarului era amplasat în jurul Bisericii Armeneşti şi se întindea până la Calea Moşilor. În vecinătatea domeniului, veneau la târg breslele, de aici şi numele străzilor din împrejurimi: Olari, Făinari, Chiristigii etc.

Reper arhitectural românesc

Din punct de vedere arhitectural, casa este una tradiţională. Catul de la parter era folosit pentru dependinţe: bucătărie, spălătorie, cămară. Intrarea în casă se făcea pe lateral, prin cerdacul închis cu geamuri, care dădea într-un hol. Acesta era separat de sufragerie prin uşi glisante. De o parte şi de alta a sufrageriei sunt 5 încăperi. Tavanele din lemn cioplit au fost acoperite de unul dintre proprietari, dar la recondiţionarea casei tavanele au fost reproduse şi pot fi admirate şi astăzi.

Istoria veche

Casa din strada Spătarului nr. 22 a fost construită în anul 1760 de către un boier cu rang de spătar despre care nu au rămas documente. În 1815, după moartea spătarului, casa a fost cumpărată de un negustor armean, Chevorc Nazaretoglu pentru 1.400 de taleri (sumă foarte mare pentru acea perioadă), care a renovat-o pentru prima dată în 1822. Acesta a locuit în ea până în 1847, când a murit după evenimentul cunoscut drept “marele foc”. Chevorc Nazaretoglu a lăsat casa moştenire fiului său Agop, care i-a oferit-o ca zestre unicei ale fiice, Ana, după căsătoria cu arhitectul armean Iacob Melik. După o şedere de câţiva ani la Paris, timp în care a studiat arhitectura şi s-a împrietenit cu capii mişcării paşoptiste, Iacob Melik s-a întos în ţară în 1844 la invitaţia ministrului de Interne, Barbu Ştirbei. Agop Nazaretoglu şi ginerele său, Iacob Melik, sunt cunoscuţi simpatizanţi ai acţiunilor revoluţionare de la 1848. Melik este menţionat în documente drept traducător într-o delegaţie formată din Ştefan Golescu, Nicolae Bălcescu şi Ion Brătianu, care se pregătiseră să prezinte la Constantinopol doleanţele ţării. În timpul revoluţiei de la 1848, Melik îi ascunde în casa lui pe Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti şi Ion Brătianu. Ei au scăpat de prigoana autorităţilor doar pentru că acestora nu le-a dat prin cap să-i caute în Mahalaua Armenească. Aşa s-a născut prima legendă a Casei Melik. După eşecul mişcării revoluţionare, soţii Melik au plecat 9 ani în pribegie, iar în 1857, la întoarcerea în ţară, casa a fost renovată pentru a doua oară. A doua legendă se datorează frumuseţei Anei, care ar fi inspirat un celebru scriitor român.

Istoria modernă

După moartea soţului şi fără urmaşi, Ana face un testament în 1909 prin care dispune ca, după moartea sa, comunitatea armeană să facă din casă “un azil pentru văduvele sărace”. În 1913, Ana moare într-un incediu declanşat prin neglijenţa ei, dar casa nu a suferit mari degradări. Urmează o perioadă de 7 ani plină de procese între comunitatea armeană şi rudele soţului. În 1920, Eugen Melik câştigă procesul şi restaurează clădirea încredinţată aritectului Paul Smărăndescu. În 1920 s-a construit canalizarea, 10-12 canale sunt amplasate în jurul clădirii, prin care se evită inundarea, şi s-a introdus iluminatul electric. În 1921, casa revine în proprietatea parohiei armene, care o transformă în azil. În 1947, regimul comunist bagă în casă chiriaşi. Până în 1960, casa a ajuns complet degradată, iar Biserica Armenească donează casa şi terenul din jur Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti. Abia în 1970, clădirea intră într-o nouă restaurare, fiind transferată Muzeului Naţional de Artă, recte Ministerului Culturii. În decembrie 1971, în prezenţa colecţionarului, clădirea devine muzeu şi adăposteşte Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut, cunoscut ca “Muzeul Theodor Pallady”.

Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut

Născut în 1890 în ţinutul Herza, Gheorghe Răut provenea dintr-o veche familie de moldoveni. În 1920, numele său apare consemnat în delegaţia română care a semnat Tratatul de la Trianon. El a trăit mulţi ani la Paris cu soţia sa, în Place Dauphine nr. 12, unde a fost vecin şi prieten cu Theodor Pallady şi director al Băncii Marmorosch Blank. După întoarcerea în România a artistului, în 1939, Gheorghe Răut i-a păstrat desenele şi picturile din atelier. Cunoscuţi amatori de artă, soţii Răut şi-au alcătuit la Paris propria colecţie. Fără moştenitori şi întristat de moartea lui Pallady din 1956, spre sfârşitul anilor ’60, Gheorghe Răut a oferit două treimi din colecţia sa din apartamentul de la Paris (peste 1.200 de piese: desene, tablouri, mobilier, tapiserii, vaze etc.) statului român, cu condiţia ca obiectele să fie expuse într-un spaţiu adecvat, nominalizând Casa Melik, pe care, probabil, o cunoscuse. În 1971, în prezenţa sa, s-a inaugurat Muzeul Theodor Pallady din str. Spătarului nr. 22. Colecţia soţilor Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX, sculptură mică, obiecte de artă decorativă, textile, mobilier, ceramică orientală. În 1982, la vârsta de 102 ani, Gheorghe Răut a decedat.

În 1977, în Casa Melik a funcţionat Muzeul Colecţiilor, iar din 1978 a stat închis 16 ani. Din 1994, colecţia s-a întors şi este o bijuterie a patrimoniului.

Legende urbane

Se spune că Iacob Melik era un personaj cunoscut şi influent în cercurile politice. Şcolit la Paris, se pare că el ar fi fost iniţiat în ritualurile masonice şi ar fi fost chiar un apropiat al Marelui Maestru. Chiar şi căsătoria lui cu Ana Nazaretoglu, fiica unui alt celebru mason, ar fi fost aranjată. Întors în România, se spune că Melik nu ar fi aflat niciodată pe cine slujeşte. Faptul că, în perioada paşoptistă, Casa Melik a fost adăpost pentru capii revoluţiei, printre care se aflau Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti şi Ion Brătianu, care au scăpat fără să-i vadă nimeni, a născut poveşti care nu s-au verificat. Se spune că pivniţele Casei Melik se întindeau pe kilometri întregi şi că ar comunica cu alte case ale vechilor masoni. Se zvoneşte că, în acea vreme, Bucureştiul subteran era mai bine amenajat decât cel de la suprafaţă.

A doua legendă urbană o vizează pe Ana Melik, care ar fi fost curtată de Mateiu Caragiale. Acesta s-ar fi îndrăgostit de tânăra domniţă, care l-ar fi inspirat în scrierea “Craii de Curte Veche”.

Şcoala de sâmbătă

În iulie 2008, Muzeul de Artă organiza aici programe de poveşti cu copii şi familii. De câţiva ani, la Muzeul Theodor Pallady se organizează săptămânal cursuri de iniţiere plastică pentru preşcolari şi şcolari mici. În fiecare sâmbătă, între orele 11.00 şi 12.30, contra sumei de 7 lei, copiii iau lecţii de desen, care se ţin în cerdacul Casei Melik.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-10

GALERIE MEDIA





Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray