2019-09-17 07:43

Chiliman preferă o amendă administrativă în locul uneia penale pentru Victor Ponta şi Graţiela Gavrilescu

 |  21:01
Chiliman preferă o amendă administrativă în locul uneia penale pentru Victor Ponta şi Graţiela Gavrilescu

P24

Un dosar penal pentru premierul Victor Ponta şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, nu pare destul pentru primarul sectorului 1, Andrei Chiliman. Edilul cere public instanţei de judecată amendarea celor doi cu 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere în aplicarea hotărârii judecătoreşti care obligă Guvernul să redea Parcul Bordei bucureştenilor în integralitatea sa. Deşi dosarul Constanda s-a întors la rejudecare, sunt multe alte dosare legate de retrocedarea terenului din Parcul Bordei.

Deşi are o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în buzunar, primarul sectorului 1 este pus în faţa unei obrăznicii inimaginabile. Şeful Guvernului României încalcă în cunoştinţă de cauză deciziile judecătoreşti. Asemenea fapte ţin de zona penală şi ar fi fost firească o sesizare a Parchetului în acest caz. Andrei Chiliman a ales însă altă cale. El anunţă public un „demers extrem”: o acţiune administrativă la Curtea de Apel Bucureşti, prin care va cere instanţei de judecată amendarea premierului Victor Ponta şi a ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, cu 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere în executarea respectivei hotărâri. Răbdarea edilului a ajuns la capăt având în vedere că hotărârea, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 9 aprilie 2014, deci mai mult de un an, obligă Guvernul şi ministerul de resort să redea spre utilitate publică suprafaţa de aproximativ 0,5 hectare de teren din Parcul Bordei. Aceasta ar urma să intre, potrivit legii, în administrarea Primăriei Sectorului 1.

Indolenţa sau reaua-credinţă nu mai pot fi tolerate

„Consider că indolenţa sau reaua-credinţă, manifestate de prea mult timp de autorităţile guvernamentale, nu mai pot fi tolerate. Indiferent de culoarea politică pe care au avut-o, guvernele au refuzat sistematic să aplice prevederile Legii nr. 170/2008, prin efectul căreia Parcul Bordei este redat, în integralitatea sa, bucureştenilor”, afirmă Andrei Chiliman. Din istoricul răfuielilor din justiţie reiese că edilul a acţionat Guvernul în judecată încă din anul 2011 şi a câştigat definitiv bătălia juridică trei ani mai târziu. El susţine că, imediat după ce hotărârea Înaltei Curţi a rămas definitivă şi irevocabilă, a început demersurile pentru punerea în aplicare a acesteia. „Guvernul a ignorat constant demersurile noastre, refuzând, practic, să pună în executare hotărârea judecătorească care dă dreptate Primăriei Sectorului 1 şi care confirmă dreptul bucureştenilor de a beneficia în întregime de Parcul Bordei. Îmi exprim speranţa că premierul şi ministrul Mediului vor înţelege absurdul situaţiei şi vor acţiona în conformitate cu legea, înainte ca instanţa de judecată să le aplice amenzile administrative cerute de noi”, spune Andrei Chiliman.

Menţionăm că pe rolul instanţelor este un nou proces intentat de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, consilierilor generali din perioada 2004-2012. Edilul Capitalei cere instanţei să îi oblige pe aleşii locali să plătească în solidar despăgubirile solicitate de soţii Constanda în valoare de 190 de milioane de euro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-21



Parerea ta...

MAFIA IN FLOARE - COLABORARE
21 Apr 2015

Iar in sector ai facut citeva sute de blocuri fantoma cu tigani imobiliari , plus 15 -20 de case terenuri ale tele .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray