2019-11-23 01:48

Cod galben de averse şi descărcări electrice în mai multe judeţe

 |  10:32
Cod galben de averse şi descărcări electrice în mai multe judeţe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizare nowcasting Cod Galben de averse și descărcări electrice, valabilă în următoarele ore în judeţele Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța, în următoarele două ore.

Potrivit ANM, până la ora 11,00, în județul Ialomița (zona delimitată de localitățile Fetești, Bordușani, Făcăeni, Stelnica, Vlădeni) și în județul Călărași (zona delimitată de localitățile Budești, Lehliu Gară, Borcea, Căscioarele, Curcani, Dichiseni, Dor Mărunt, Gurbănești, Jegălia, Lehliu, Luica, Lupșanu, Mitreni, Nana, Nicolae Bălcescu, Radovanu, Sărulești, Sohatu, Șoldanu, Ștefan cel Mare, Tămădău Mare, Unirea, Valea Argovei, Vasilați) se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, averse ce vor cumula 15 — 20 l/mp și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Meteorologii mai precizează că, până la ora 11,55, în vestul și nordul județului Tulcea și în vestul județului Constanța sunt prognozate descărcări electrice frecvente, intensificări de vânt ce pot lua aspect de vijelie. De asemenea, se vor semnala fenomene asociate, precum averse, din care se pot cumula 10-20 l/mp, izolat grindină de mici dimensiuni.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray