2019-11-17 07:45

Cortul de nuntă în mijlocul drumului le-a adus dosar penal

 |  18:31
Cortul de nuntă în mijlocul drumului le-a adus dosar penal

Doi giurgiuveni sunt cercetați de polițiști după ce au amplasat cortul de ceremonii pe drumul public, respectiv au blocat partea carosabilă, pentru a sărbători diferite evenimente.

Ambele cazuri au fost semnalate sâmbătă, 15 iunie.

Primul caz a fost semnalat la 112 de un bărbat care anunţa că o persoană a montat un cort pe o strada principală din Comuna Găiseni, județul Giurgiu. 

Cu ocazia intervenției, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Bolintin Vale, au constatat că pe Drumul Județean 401 A (strada Principală) din comuna Găiseni, era montat un cort de ceremonii, cu o lungime de aproximativ 32 de metri și lățimea de circa 5 metri, care ocupa un sens de mers al drumului.

În urma cercetărilor s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, din localitate, a amplasat cortul pentru a sărbători un eveniment, respectiv nunta, nerealizând pericolul la care se expun atât el cât și invitații săi.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

Ceva mai târziu, era rândul poliţiştilor de la Poliţia Municpiului Giurgiu să se confrunte cu un caz identic. Ei constatu că pe o stradă din municipiul Giurgiu, partea carosabilă era blocată cu ocazia desfășurării unui eveniment privat.

Într-un comunicat de presă, IJP Giurgiu anunţă că cercetările ce au urmat au stabilit că un bărbat de 32 ani, din municipiul Giurgiu, în calitate de organizator a logodnei fiicei sale, împreună cu mai multe persoane invitate la respectiva petrecere au blocat partea carosabilă, “efectuând dansuri și determinând participanții la trafic care circulau pe stradă  să ocolească pe căile de acces adiacente,  creând astfel un pericol pentru  siguranța traficului rutier.”

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de așezare de obstacole care pun  în pericol siguranța circulației pe drumul public – mai anunţă poliţiştii din Giurgiu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-17



Parerea ta...

MIKIM
18 Iun 2019

Si ce dansuri a efectuat? Ca sa stim si noi.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray