2020-04-06 20:51

Cum te fură taximetristul

 |  10:13
Cum te fură taximetristul

Zona Şelari, centrul Capitalei, ora unu dimineața. Din șirul de taxiuri care își așteaptă clienții unul prinde o comandă spre Grozăvești. Pe aparat cursa face 10 lei, călătorilor li se cere 40. Negocierea se face în geamul portierei iar taximetristul pleacă cu aparatul pe liber. În câțiva metri este oprit. Inspectorii Poliției Locale București constată contravenția și aplică șoferului o sancțiune de 10.000 de lei. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii locali din cadrul D.G.P.L.C.M.B. au efectuat o nouă acțiune de control privind transportul în regim de taxi în Capitală, povestesc cei de la Poliția Locală a municipiului București.

De la 1 ianuarie 2019, polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au inițiat 59 de acțiuni speciale care privesc activitatea de taximetrie. În această perioadă, cuantumul amenzilor aplicate pentru depistarea neregulilor se ridică la suma de 1.838.600 lei. Cele mai frecvente abateri constatate au fost refuzul cursei, solicitarea de suprapreț, neeliberarea bonului fiscal, lipsa afișării tarifului cât și intervenția asupra aparatelor de taxat prin instalarea ilegală a unor dispozitive electronice artizanale, menite să majoreze prețul real. 

În cursul acțiunilor derulate de la începutul anului, polițiștii locali, în funcție de gravitatea celor constatate, au mai aplicat și măsuri complementare: au fost reținute 68 de autorizații taxi și retrase alte 109 certificate de pregătire profesională. Au mai fost întocmite 115 adrese către alte autorități de autorizare din județul Ilfov și, în cazul a 25 de autovehicule, a fost sesizată Brigada Rutieră București în vederea reținerii certificatelor și plăcuțelor de înmatriculare. În total, peste 2800 de șoferi de taxi au trecut prin filtrul polițiștilor din cadrul D.G.P.L.C.M.B. 

“Punctele - problemă” ale Capitalei în privința taximetriștilor indisciplinați sunt, potrivit numărului de amenzi aplicate, Centrul Istoric, Gara de Nord, magazinul Unirea, zona Alba Iulia sau stațiile de taxi din apropierea marilor spitale sau a mall-urilor. Iar în topul taximetriștilor sancționați de către D.G.P.L.C.M.B. este L.C.V., cu amenzi de peste 20.000 de lei plus o reținere a certificatului de pregătire profesională. Acesta este urmat, la mică distanță, de I.F. cu două sancțiuni de câte 10.000 de lei dar cu două măsuri complementare aplicate de reținere a certificatului de pregătire profesională. Clasamentul e închis de V.G. cu 10.500 lei amendă și o reținere a autorizației taxi. 

Acţiunile Poliției Locale București vor continua până la asigurarea unui cadru civilizat al activității taxi astfel încât bucureștenii să poată beneficia de servicii de calitate.

INFO:

D.G.P.L.C.M.B. îi îndeamnă pe bucureșteni să refuze achitarea contravalorii unei curse dacă aceasta nu este înregistrată pe aparat. Mai mult, cei ce apelează la servicii de taximetrie sunt avertizați să nu negocieze și să nu accepte prețuri impuse.

În aceste zile, D.G.P.L.C.M.B. a demarat o campanie în vederea combaterii nelegalităților din transportul public în regim de taxi, în “punctele problemă” fiind distribuite flyere de informare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine