2019-08-21 04:14

ÎNCĂ UNUL. Cutremur de 3,3 grade pe scara Richter în zona Vrancea

 |  12:27
ÎNCĂ UNUL. Cutremur de 3,3 grade pe scara Richter în zona Vrancea

Florentin Dincă

Un seism cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineață, la ora locală 02.35, în zona Vrancea, județul Buzău. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 128 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Vălenii de Munte (32 km), Mizil (44 km), Plopeni (47 km), Boldești-Scăeni (47 km) și Buzău (48 km).

În urmă cu doar o săptămână, pe 29 martie, tot în zona Vrancea, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, acesta fiind cel mai mare seism din acest an înregistrat în România. Cu două zile mai devreme, pe 27 martie, în aceeași zonă au mai avut loc trei cutremure cu magnitudini de 2,6, respectiv 2,8 și 3,7 grade pe scara Richter.

De la începutul lui 2015, în zona seismică Vrancea, au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea de 4,6 grade pe Richter, unul având loc în data 24 ianuarie, iar celălalt pe 16 martie. În luna martie, în România, au fost înregistrate 28 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 4,9 grade pe scara Richter, acesta din urmă având epicentrul în județul Buzău, potrivit Agerpres. Anul trecut, în data de 22 noiembrie, s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, mișcarea tectonică fiind cea mai mare înregistrată în România în ultimii ani.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray