2020-03-29 02:44

De frica coronavirusului, DEȚINUȚII din Craiova sunt audiați prin videoconferință

 |  20:31
De frica coronavirusului, DEȚINUȚII din Craiova sunt audiați prin videoconferință

În penitenciare sunt luate măsuri speciale de teama coronavirusului, în acest context, deținuții de la Penitenciarul Craiova care au procese la instanțele din Gorj, vor fi audiați prin videoconferință, anunță MEDIAFAX.

Într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, reprezentanții Penitenciarului Craiova anunță că în închisoare au fost luate mai multe măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus. Una dintre măsuri este aceea ca deținuții care au procese la instanțele din Gorj, județ unde a fost confirmat un caz de infecție cu noul virus, să fie audiați din penitenciar, prin videoconferință.

„Cu privire la prezentarea persoanelor private de libertate din unitatea noastră la organele judiciare de pe raza județului Gorj, vă comunicăm că, în menținerea aceleiași abordări preventive cu privire la orice posibilă situație de risc, s-a solicitat Curții de Apel Craiova posibilitatea audierii acestora prin videoconferință, sens în care, la momentul prezentei, la nivelul unității, se asigură îndeplinirea tuturor procedurilor judiciare asociate persoanelor custodiate”, anunță reprezentanții Penitenciarului Craiova, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX

Potrivit reprezentanților Penitenciarului Craiova, deținuții pot beneficia, în timpul audierii prin videoconferință, de asistența unui avocat, dar și de un interpret, dacă este cazul.

Marți, 619 persoane sunt încarcerate în Penitenciarul Craiova, conform datelor publicate de Administrația Națională a Penitenciarelor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine