2019-10-14 04:23

Două secții din Spitalele din Alexandria și Turnu Măgurele, suspendate

 |  20:46
Două secții din Spitalele din Alexandria și Turnu Măgurele, suspendate

Inspecţia Sanitară a suspendat, marţi, activitatea secţiei de dermatologie-venerice, secţie exterioară Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, şi a spălătoriei din cadrul Spitalului Municipal Turnu Măgurele, după ce a constatat mai multe nereguli, anunţă Ministerul Sănătăţii, citat de News.ro.

Decizia de suspendare a activităţii secţiei de dermatologie-venerice a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria a fost luată de inspectori pentru că unitatea nu a respectat planul de conformare cu termen de şase luni impus la controlul anterior.

Unitatea ar fi trebuit să facă o reamenajare şi igienizare generală, în special să repare grupurile sanitare şi băile, cu refacerea totală a sistemului de scurgere şi canalizare. De asemenea, ar fi trebuit să doteze secţia cu mobilier, precizează Ministerul Sănătăţii. Fiind vorba de o secţie exterioară, pacienţii vor fi trataţi în clădirea principală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, menţionează MS.

La acelaşi spital, inspectorii au constatat şi alte nereguli. La secţia ATI, depozitarea materialelor şi ustensilelor pentru curăţenie se face în grupurile sanitare, nu în spaţii separate, iar ploştile se spală în grupul sanitar pentru pacienţii din salonul septic, arată MS. Totodată, plafonul din salonul septic şi din blocul operator este deteriorat, iar finisajele pereţilor din dreptul celor două saloane sunt şi ele deteriorate, vopseaua este exfoliată, iar această stare nu permite curăţarea şi dezinfectarea adecvată.

Termenul de rezolvare a situaţiei impus de minister este de 15 zile. Inspectorii au aplicat amenzi de 5.000 de lei, potrivit MS.

La Secţia Oncologie a aceluiaşi spital, inspectorii au constatat că nu se respectă numărul de paturi în saloane, nici normele privind grupurile sanitare şi cubajul de aer / pacient. De asemenea, secţia necesită igienizare totală şi reparaţii, termenul de rezolvare impus fiind 30 de zile.

Controlul a mai arătat că, la Secţia exterioară boli infecţioase - contagioase, staţia de epurare a apelor uzate este neconformă, iar sistemul de clorinare este o instalaţie neomologată, clorinarea nemaifiind efectuată de aproximativ şase luni.

În acelaşi timp, spaţiul de depozitare a lenjeriei murdare are finisajele deteriorate, pereţi crăpaţi şi tencuiala deteriorată, au mai constatat inspectorii, impunând un termen de 30 de zile pentru rezolvarea tuturor neregulilor constatate la această secţie.

Inspecţia Sanitară a suspendat şi activitatea spălătoriei din cadrul Spitalului Municipal Turnu Măgurele. Motivul este nerespectarea programului de conformare, care avea termen data de 1 mai 2016. Spaţiul necesită lucrări de reparaţii şi igienizare totală. Are faianţa căzută, pereţi crăpaţi, pavimentul şi plafonul crăpate şi deteriorate, menţionează MS. Activitatea va fi suspendată până la remedierea deficienţelor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-07-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray