2019-11-18 14:07

Dragnea vrea referendum pentru modificarea Constituției în 2017

 |  22:10
Dragnea vrea referendum pentru modificarea Constituției în 2017

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, joi, la Digi 24, că ar vrea ca referendumul pentru introducerea în Constituţie a definiţiei familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie să aibă loc cel târziu în primăvara anului viitor, în aprilie şi mai, pentru ca problema să capete o soluţie sau alta înainte ca dezbaterea să provoace dispute prea mari în societate.

Liviu Dragnea a afirmat că susţine ideea referendumului pe tema definirii familiei. ”Personal, susţin această idee şi vreau să se organizeze referendumul cel mai târziu în primăvara anului viitor, poate în aprilie sau mai”, a declarat Dragnea.

El crede că o soluţionare prin plebiscit a acestei dispute va evita situaţia în care să existe o divizare socială amplă. ”Tema riscă să producă răni adânci în societatea românească”, a spus liderul social-democratul.

Preşedintele PSD a afirmat că nu era de dorit suprapunerea alegerilor parlamentare cu referendumul, deoarece ar fi fost aduse daune dezbaterii pe ambele chestiuni.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că social-democraţii nu susţin organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, precizând că senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean care au depus la Senat un proiect în acest sens ar trebui să îl retragă.

”PSD nu susţine organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul României. Ştiu că a fost iniţiativa unui coleg. PSD nu susţine această iniţiativă din mai multe motive. Dezbaterea în sine este una foarte profundă şi subiectul este foarte profund şi nu vreau ca dezbaterea şi discuţiile despre tema acelui referendum să fie amestecate cu campania electorală. De asemenea, 11 decembrie este o zi extrem de importantă pentru viitorul României şi cred că românii ar trebui să aibă posibilitatea să discearnă (...) ce trebuie să facă fiecare partid. Amestecarea acestor două teme de dezbatere nu face bine. Poporul, românii, trebuie să decidă prin referendum, dar nu organizat odată cu alegerile", a spus Dragnea, într-o conferinţă de presă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-10



Parerea ta...

PROROCUL
10 Noi 2016

DRAGNEA NU MAI POATE DECIDE PT 2017 CA ATUNCI SIGUR ISI VA DORI LIBERTATE.S-A DESTEPTAT PULIMEA
ANONIM
11 Noi 2016

ACEST CONDAMNAT PENAL SEF AL MAFIEI psd A CALCAT IN PICIOARE REFERENDUMUL IN CARE POPORUL A DECIS PENTRU 300PARLAMENTARI. ASTAZI IN CALITATE DE CONDAMNAT PENAL VREA UN NOU MANDAT. CEI CARE VOR VOTA ACEST INPOSTOR VOR FI COMPLICI CU TOATE HOTIILE LUI.SI TUTODATA COMICI AI CORUPTIEI.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray