2019-08-18 12:10

DUMINICA TOMII: tradiții și obiceiuri; ce e interzis să se facă astăzi

 |  10:42
DUMINICA TOMII: tradiții și obiceiuri; ce e interzis să se facă astăzi

Prima duminică de după Paște poartă numele de Duminica Tomii și este cea încheie Săpămâna Luminată. Numele acestei sărbători vine de la Apostolul Toma cel necredincios și îi este dedicată în totalitate.

În această zi sunt cinstiți și morții, iar în Banat femeile pun diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători, scrie România Tv.

Tradiții și obiceiuri din Duminica Tomii

În această zi are loc și o defilare impresionantă a Junilor brașoveni, care vor merge călare prin centrul orașului de sub Tâmpa, tradiție păstrată de câteva sute de ani.

Pentru că duminică este prima zi după Înviere când are loc pomenirea morților, sărbătoarea se mai numește Paștele Morților, sau al Blajinilor. Blajinii reprezintă oamenii pașnici, incapabili de a face rău cuiva, care s-ar afla la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Aceștia sunt anunțați de oameni de venirea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare. Pentru că durează o săptămână până ce acestea ajung la ei, se va sărbători Paștele cu o săptămână întârziere.

Tot de Duminica Tomii, credincioșii își plâng morții pe la morminte, după care întind mese fie în cimitir, fie lângă biserică, în aer liber. Acesta este momentul în care, potrivit tradiției, oamenii pot sta la masă alături de sufletele celor plecați dintre noi, pentru a cinsti înviere Mântuitorului și cu aceștia.

Ce să nu faci în Duminica Tomii

În această zi de sărbătoare, nu se fac treburi în casă sau la câmp. Nu se spală, nu se coase, nu se face curat. Nu este bine să te cerți sau să spui vorbe de ocară și nu trebuie să vorbești de rău de cei decedați.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-04-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

I like Săptămâna Patimilor! Este blasfemie, dar asta e. În contextul actual, azi (duminică), de Floriile 2015, românii sărbătoresc intrarea DNA-ului în Ierusalim. Unii huiduie, alţii sărbătoresc, conform izvoarelor timpurii ale facebook-ului. Un potop de lamentări şi ovaţii online însoţesc opinia publică creştină mărşăluind în Săptămâna Patimilor. Este anul justiţiei, cu toate consecinţele de vor urma
05 Apr 2015

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray